Fabrica de permise auto de la Suceava. Inca un dosar, finalizat de DNA: un ofiter, 4 politisti si 15...

Persoanele trimise in judecata in acest dosar sunt Blindu Cristian, la data faptelor ofiter de politie in cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere si Inmatriculare a Vehiculelor Suceava, Compartimentul regim permise de conducere si examinari, inculpat pentru constituirea unui grup infractional organizat, trafic de influenta, luare de mita in forma continuata si spalare a banilor si agemtii de Politie cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere si Inmatriculare a Vehiculelor Suceava Bivol Ioan Bogdan, acuzat de luare de mita in forma continuata, Pascal Anamaria, Popa Cristian inculpati pentru constituire a unui grup infractional organizat si luare de mita in forma continuata si Perijoc Gheorghe Ionel, la data faptelor agent de politie in cadrul Directiei Regim Permise de Conducere si Inmatriculare a Vehiculelor, trimis in judecata pentru comiterea infractiunii de complicitate la luare de mita.

Alaturi de cei cinci au fost trimise in judecata alte 15 persoane fizice, administratori ai unor scoli de soferi, instructori auto, pentru comiterea unor infractiuni de: dare de mita, complicitate la luare de mita, trafic de influenta, complicitate la trafic de influenta, comise in forma simpla si continuata.,,Incepand cu luna ianuarie a anului 2020, inculpatii Blindu Cristian, Pascal Anamaria, Popa Cristian ar fi aderat la un grup infractional organizat, constituit de comisarul-sef Obreja Radu-Ionut si agentul Perijoc Gheorghe-Ionel, structurat pe mai multe paliere, care ar fi avut ca scop fraudarea, in schimbul unor sume de bani primite cu titlu de mita, a examenelor practice pentru obtinerea permisului de conducere. Concret, in contextul mentionat mai sus, inculpatii Blindu Cristian, Pascal Anamaria, Popa Cristian si Bivol Ioan Bogdan, ar fi pretins si primit de la 59 de elevi/cursanti, direct sau prin intermediari, diverse sume de bani, cu titlu de mita, cuprinse intre 100 de euro si 700 euro (in total 14.800 de euro)", se arata in rechizitoriul DNA.

Procurorii sustin ca, in schimbul sumelor de bani primite de la absolventi ai scolilor de soferi care nu aveau abilitatea de a promova proba de traseu, examinatorii inculpati in acest dosar ,,ar fi efectuat o evaluare superficiala sau necorespunzatoare a candidatilor, iar uneori, in functie de situatia concreta survenita, ar fi intervenit asupra comenzilor autovehiculului, fie pentru a-i facilita candidatului o anumita manevra, fie pentru a preveni savarsirea vreunei abateri care ar fi determinat nepromovarea examenului".

Ofiterul Blindu Cristian este suspectat ca a folosit o parte din sumele obtinute in urma fraudarii examenului pentru a achizitiona, pe numele unei alte persoane, dar pentru sine, un autoturism de lux in valoare de 41.500 euro. Anchetatorii au dispus masura sechestrului asigurator asupra unor bunuri mobile si imobile si asupra unor sume de bani ridicate cu ocazia perchezitiilor de la domiciliile inculpatilor Blindu Cristian (110.740 euro, 1.350 lire sterline si 16.550 lei) si Popa Cristian (30.730 euro, 15.013 lei, 1.129 dolari USD).

Dosarul va fi judecat la Tribunalul Suceava, DNA formuland cu propunere de a se mentine masurile asiguratorii dispuse in cauza.

Comments