FAPTE – Haiducie fiscala la Primaria Rozavlea: prejudicii de peste 1,3 milioane de lei si raport fin...

AUDIT BUGETAR – ROZAVLEA. In urma controlului/auditului Camerei de Conturi Maramures la Primaria din comuna maramureseana Rozvavlea, din 4 mai 2021, desfasurat pe durata de circa o luna si care a verificat exclusiv executia bugetara din anul 2020, s-a stabilit crearea unui prejudiciu imens: de peste 1,3 milioane de lei (exact: 1.322.000 lei).

&

Cea mai mare parte a acestuia, 1,15 milioane de lei, a fost creat in urma ,,acordarii de avansuri nejustificate pana la sfarsitul anului prin lucrari si/sau servicii prestate in cazul obiectivului Modernizare strazi rurale". De asemenea, Primaria controlata de edilul Vasile Marza nu a declarat si virat la bugetul statului 65.295 lei (banii aferenti ajutorului pentru persoanele cu handicap), nu a justificat 60.000 lei acordati bisericilor in perioada 2019-2020, a subventionat ilegal (cu 50.000 lei) firma din subordine, a acordat nelegal 25.302 lei ca drepturi salariale brute propriilor angajati, a platit cheltuieli nejustificate de 19.575 lei pentru asfaltare strazilor secundare in comuna, de 9.782 lei pentru sistematizarea verticala stradala si de 7.247 lei pentru deszapezire.

&

De asemenea, raportul precizeaza ca ,,din cauza efectelor denaturarilor semnalate, situatiile financiare, in ansamblul lor si celelalte informatii referitoare la activitatea desfasurata in perioada auditata, nu prezinta fidel performanta financiara a entitatii la 31 decembrie 2020", auditorii publici ai Camerei de Conturi Maramures au formulat "opinie contrara asupra situatiilor financiare intocmite si raportate pentru anul 2020".

&

Catalin VISCHI

Articolul FAPTE – Haiducie fiscala la Primaria Rozavlea: prejudicii de peste 1,3 milioane de lei si raport financiar denaturat apare prima data in 2mnews.

Comments