FILANTROPIE – Insarcinata in luna a VIII-a, a fost lovita pe trecere de un sofer beat si a pierdut c...

FILANTROPIE. Arhiepiscopia Sibiului oferă un ajutor financiar pentru Iulia Florentina Ganea din Cristian, o tânără județul Brașov, aflată sub îngrijire medicală într-o clinică din străinătate. În vârsta de 27 ani, Florentina a fost victima unui grav accident rutier pe trecerea de pietoni, în primăvara anului trecut, în localitatea Cristian, județul Brașov.

Însărcinată în luna a VIII-a, Iulia Florentina Ganea a fost lovită în plin de un șofer aflat în stare avansată de ebrietate, iar în urma accidentului, copilul, născut de urgență, a decedat după două zile. Mama, în urma impactului, a suferit multiple leziuni cerebrale, iar după cele două intervenții chirurgicale pe creier a rămas imobilizată la pat. În prezent, doamna Ganea Iulia Florentina, urmează un program de recuperare și reabilitare la o clinică din Israel, care se ocupă de pacienții aflați în stare neuro-vegetativă, anunță Mitropolia Ardealului.

Deoarece, costurile se ridică la suma de 1030 $ pe zi, mult peste puterile familiei, soțul a făcut un apel de suflet către Înaltpreasfințitul Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, pentru un ajutor financiar în vederea continuării tratamentului atât de necesar recuperării greu-încercatei sale soții.

„Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Laurențiu a fost profund marcat de starea gravă de sănătate a doamnei Ganea Iulia Florentina și la propunerea Departamentului Social-Filantropic al Arhiepiscopiei Sibiului, a dispus acordarea unui sprijin financiar consistent în valoare de 5000 $, pentru recuperarea și reabilitarea de care are atât de mare nevoie. Totodată, Părintele Mitropolit face un apel la solidaritate și îi îndeamnă pe toți cei care pot ajuta, să se alăture efortului colectiv de sprijinire a tinerei Iulia Florentina, atât financiar cât şi prin rugăciune, pentru a depăși cât mai repede situația delicată în care se află. De asemenea, Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Laurențiu o asigură pe Iulia Florentina şi pe familia acesteia de toată dragostea sa părintească şi de permanenta pomenire la altarul de rugăciune”, a declarat consilierul social de la Arhiepiscopia Sibiului, pr. Ciprian Cândea, într-un comunicat de presă.

Sursa info

Comments