FINANTARE DE LA MINISTERUL DEZVOLTARII – 2,5 milioane de lei pentru reabilitarea Liceului Tehnologic...

FINANTARE DE LA MINISTERUL DEZVOLTARII La ultima sedinta a Consiliului Local din Repedea a fost semnat contractul de finantare pentru proiectul privind modernizarea Liceului Tehnologic din comuna.

Documentatia a fost depusa pe Programul National de Dezvoltare Locala (PNDL2) la Ministerul Dezvoltarii Regionale, Administratiei Publice si Fondurilor Europene (MDRAPFE). Obiectul contractului il constituie alocarea unei finantari din Bugetul Ministerului Dezvoltarii, in suma totala de 2.274.338,12 lei, pentru realizarea obiectului de investitii "Reabilitare si modernizare Liceul Tehnologic Repedea corpul A, B, si C, localitatea Repedea, comuna Repedea, judetul Maramures".

Valoarea totala a investitiei este de 2.395.189,00 lei. La sedinta CL Repedea a participat si seful administratiei judetene, Gabriel Zetea.

Primarul comunei Repedea, Ioan Miculaiciuc s-a declarat incantat de faptul ca presedintele CJ Maramures a ales sa fie alaturi de administratia locala, si i-a prezentat acestuia alte doua proiecte depuse pe PNDL, in comuna Repedea, respectiv asfaltarea a 7,5 kilometri de drum comunal, cu o valoare totala a investitiei de aproape sapte milioane de lei (1,5 milioane de euro), precum si un proiect pentru introducerea canalizarii pe o distanta de 20 de kilometri, valoarea totala solicitata fiind de aproximativ 6 milioane de euro.

,,In ceea ce priveste proiectul de asfaltare a strazilor, documentatia este finalizata si speram sa obtinem finantarea in cel mai scurt timp, iar pentru proiectul de finalizare s-au mai cerut cateva documente pe care le vom transmite in timp optim", a declarat primarul comunei Repedea, Ioan Miculaiciuc.

Gabriel Zetea: Am promis CL Repedea sprijin in obtinerea finantarii pentru proiectul de reabilitare a retelei de strazi

Prezent la acest moment festiv, presedintele Consiliului Judetean Maramures, Gabriel Zetea a declarat ca se bucura sa vada ca exista atat de multe administratii locale care isi doresc sa realizeze investitii in imbunatatirea infrastructurii educationale din judet.

,,Pe langa acest proiect important finantat din fonduri guvernamentale, am promis inca o data, in fata Consiliului Local Repedea, sprijin in obtinerea finantarii unui nou proiect in valoare de sapte milioane de lei (7.000.000) pentru reabilitarea retelei de strazi. Acest proiect, corelat cu demararea de catre Consiliul Judetean Maramures a lucrarilor pe DJ 187, pe Valea Ruscovei, directia Leordina - Ruscova - Repedea - Poienile de sub Munte va schimba complet fata comunei. Vom purta discutii in saptamanile urmatoare si cu reprezentantii Vital, pentru a putea corela aceste investitii si cu lucrarile finantate pe Programul Operational pentru Infrastructura Mare (POIM), in ceea ce priveste apa si canalizarea.

Felicit Consiliul Local Repedea, dar si entuziasmul primarului Ioan Miculaiciuc in preluarea multor proiecte pe care unii le considerau pierdute in comuna. Suntem mai optimisti in acest moment si ma bucur sa vad termene ambitioase, astfel incat, in 2018 si 2019, aceste proiecte sa fie finalizate", a precizat seful administratiei judetene, Gabriel Zetea.

Informatii furnizate de Consiliul Judetean Maramures

The post FINANTARE DE LA MINISTERUL DEZVOLTARII – 2,5 milioane de lei pentru reabilitarea Liceului Tehnologic din Repedea appeared first on actualmm.ro.

Comments