Florin Citu, avertizat sa-si dea demisia din PNL dupa ancheta DNA in dosarul achizitiilor vaccinuril...

Presedintele PNL, Nicolae Ciuca, a admis ca exista o problema de imagine a partidului din cauza lui Florin Citu si a precizat ca PNL va vota pentru ridicarea imunitatii parlamentare in cazul acestuia.

,,Este o chestiune pe care am discutat-o in prima zi cu domnul Florin Citu si consider ca este o chestiune de onoare. Onoarea este personala si sper sa se duca pana la sfarsit. (...) Este doar o chestiune de onoare care nu tine doar de persoana cuiva anume, indiferent cum se numeste si ce functie are, este o chestiune care lasa avantajele sau aspectele personale de-o parte si trebuie sa vada interesul partidului", a declarat presedintele PNL, Nicolae Ciuca, la Senat.

,,Florin Citu a fost presedintele PNL, este membru al Partidului National Liberal si sigur ca exista o problema de imagine, dar PNL, asa cum a procedat de fiecare data, deci si in aceasta situatie, va vota pentru ridicarea imunitatii parlamentare astfel incat sa lasam justitia sa-si faca datoria", a mai spus Nicolae Ciuca.

Intrebat ce va face daca Florin Citu nu va demisiona, Nicolae Ciuca a spus ca decizia finala va fi luata de conducerea PNL.

,,Daca nu va renunta la aceasta situatie, este un subiect de analiza la nivelul conducerii partidului si a Biroului Politic National, la nivelul grupului senatorilor PNL, pe care o vom lua ulterior. Discutam toate aceste chestiuni, le analizam si luam decizia", a explicat Nicolae Ciuca.

Florin Citu a ramas fara imunitate, miercuri, dupa votul dat de senatori in urma cererii DNA de urmarire penala pe numele sau in dosarul achizitiei vaccinurilor in timpul pandemiei. Alaturi de Florin Citu, DNA a cerut urmarirea penala si in cazul fostilor ministri ai Sanatatii Vlad Voiculescu si Ioana Mihaila.

Comments