Florin Citu, prima reactie dupa ce DNA a cerut ridicarea imunitatii fostului premier: ,,Am deplina i...


Florin Citu a reactionat, joi, dupa ce DNA a solicitat ridicarea imunitatii fostului premier, in prezent senator, intr-un dosar de abuz in serviciu privind achizitiile de vaccinuri din timpul pandemiei de COVID-19.


,,Am deplina incredere in actul de justitie si sunt convins ca procedurile aflate in desfasurare vor conduce la aflarea adevarului", a sustinut Florin Citu intr-un mesaj pe Facebook.


Fostul premier a precizat ca intreaga sa activitate, indiferent de functiile si demnitatile publice indeplinite, ,,a stat sub semnul bunei credinte si al respectarii legii, in slujba romanilor".


DNA a solicitat, joi, Senatului si Presedintiei ridicarea imunitatii fostului premier Florin Citu si a fostilor ministri ai Sanatatii Vlad Voiculescu si Ioana Mihaila pentru inceperea urmaririi penale fata de cei trei.


Procurorii ii acuza pe Florin Citu, Vlad Voiculescu si Ioana Mihaila de abuz in serviciu cu consecinte deosebit de grave in legatura cu achizitiile de vaccinuri din pandemie, prejudiciul depasind un miliard de euro.


PNL va vota pentru ridicarea imunitatii lui Florin Citu, au declarat surse din PNL pentru Libertatea. Florin Citu este in prezent senator de Bucuresti.FOTO: Hepta


Comments