Florin Iordache: Voi propune premierului o revedere a principalelor acte normative, inclusiv a Cp si...

Autor: |

Florin Iordache, propus pentru funcţia de ministru al Justiţiei, a declarat, miercuri, în cadrul audierii în comisiile reunite de specialitate din Parlament, că va propune premierului o revedere a principalelor acte normative, inclusiv a Codului penal şi a Codului de procedură penală.

"Pornind de la faptul că pentru a avea o Justiţie bună avem, în primul rând, nevoie de legi bune, voi căuta să readuc în actualitate unul dintre principiile fundamentale ale dreptului şi anume principiul securităţi juridice, aruncat la colţ în ultimul deceniu printr-o inflaţie legislativă galopantă, prin acte normative contradictorii, incomplete şi mai ales lipsite de predictibilitate", a afirmat Florin Iordache.

"În acest sens, voi propune prim-ministrului o revedere a principalelor acte normative, inclusiv a Codului penal şi a Codului de procedură penală prin implicarea mediului academic, a asociaţilor profesionale şi a CSM", a mai spus acesta. 

Florin Iordache a fost preşedinte interimar al Camera Deputaţilor din iunie 2016, are 2.373 de luări de cuvânt, 20 de declaraţii politice,131 de propuneri legislative iniţiate, din care 36 promulgate legi, 14 întrebări şi interpelări.

Iordache a fost membru al mai multor comisii, respectiv al Comisiei Permanente a Camerei Deputaţilor şi Senatului privind statutul deputaţilor şi senatorilor, organizarea şi funcţionarea şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului (din septembrie 2015), al Comisiei pentru regulament (din martie 2016) şi al Comisiei pentru muncă şi protecţie socială (din decembrie 2012).

Potrivit declaraţiei de interese, Florin Iordache este arbitru la Curtea de Arbitraj Internaţional, iar în plan politic este vicepreşedinte al PSD Olt şi preşedinte al Comisiei Naţionale de Etică, Integritate şi Arbitraj a partidului.

Conform declaraţiei de avere, deputatul deţine împreună cu soţia (fost judecător la ÎCCJ) un teren intravilan de 450 de metri pătraţi şi o casă de locuit cu o suprafaţă de 238 metri pătraţi în Bragadiru, cumpărate în 2009. El mai deţine un autoturism VW Golf din 2013.

Activitatea politică a deputatului Iordache a început în 1996, la Caracal, când a intrat în Partidul Socialist, în acelaşi an fiind ales şi viceprimar al municipiului Caracal, fotoliu pe care l-a ocupat până în 2000. Odată cu fuziunea Partidului Socialist cu PDSR, Florin Iordache a devenit social-democrat şi a candidat pe listele acestui partid pentru Camera Deputaţilor în 2000. A obţinut atunci primul mandat de deputat. A obţinut următorul mandat pentru Camera Deputaţilor în 2004, apoi încă un mandat în 2008, reînnoit în 2012.

Florin Iordache este căsătorit şi are un copil. S-a născut la Caracal în 1960, este absolvent al facultăţilor de Mecanică şi Drept ale Universităţii Craiova, are cursuri postuniversitare de administraţie, un masterat în administraţie, cursuri postuniversitare de Dreptul afacerilor la Universitatea "Nicolae Titulescu" din Bucureşti, cursuri postuniversitare la Colegiul Naţional de Apărare, un doctorat în relaţii economice internaţionale şi cursuri postuniversitare la Institutul Diplomatic Român.

AGERPRES

Comments