Fotbal - CM 2018: Selectionerul Frantei nu a vazut niciodata un nivel atat de ridicat in faza grupelor

Fotbal - CM 2018: Selectionerul Frantei nu a vazut niciodata un nivel atat de ridicat in faza grupel...

Selectionerul nationalei de fotbal a Frantei, Didier Deschamps, a estimat nu a vazut niciodata un nivel atat de ridicat in faza grupelor ca la Cupa Mondiala 2018, relateaza AFP. "In cariera mea de jucator si in ce a urmat, nu-mi amintesc de un nivel de dificultate atat de ridicat inca din meciurile din grupa, cu exceptia a doua sau trei echipe care sunt inferioare", a declarat luni Deschamps intr-o conferinta de presa. "Echipele socotite mai slabe pe hartie sunt pregatite inca de la primul meci. E greu sa iti spui ca vei creste treptat ca evolutie, fiindca exista riscul sa te trezesti acasa in fata televizorului", a spus Deschamps. "Lucrul cel mai usor este sa pui la punct faza defensiva. S-a vazut asta la multe meciuri, chiar cand ai o echipa foarte defensiva care se apara aproape de careul sau, tot ai doua-trei ocazii, la faze fixe sau pe contraatac", a adaugat el. "Daca echipa care teoretic e cea mai puternica nu marcheaza, timpul se scurge in favoarea formatiei care se apara", a mai spus tehnicianul. Invingatoare in primele doua meciuri din grupa, 2-1 cu Australia si 1-0 cu Peru, Franta este deja calificata in optimi de finala. AGERPRES (autor: Mircea Lazaroniu; editor: Adrian Dragut, editor online: Anda Badea)

Comments