Fotbal: Manchester City, invingatoare in primul meci dupa suspendarea sa din cupele europene

Fotbal: Manchester City, invingatoare in primul meci dupa suspendarea sa din cupele europene

Manchester City a castigat primul meci pe l-a disputat dupa suspendarea sa din cupele europene, pentru urmatoarele doua sezoane, invingand pe teren propriu, cu scorul de 2-0, formatia West Ham United, intr-o restanta contand pentru etapa a 26-a a campionatului de fotbal al Angliei. "Cetatenii" au deschis scorul in minutul 30, prin spaniolul Rodrigo Hernandez "Rodri", care trimis mingea cu capul in poarta, la o lovitura de colt executata de Kevin De Bruyne, mijlocasul belgian majorand apoi avantajul gazdelor, in repriza secunda (62). Partida trebuia sa se dispute initial pe 9 februarie, dar a fost amanata din cauza furtunii Ciara, care s-a abatut asupra Marii Britanii. Gratie acestui succes, Manchester City si-a consolidat pozitia secunda in clasament, distantandu-se la patru puncte de ocupanta locului al treilea, Leicester City. Trupa antrenata de Pep Guardiola ramane, insa, la mare distanta (22 de puncte) de liderul FC Liverpool, care se indreapta catre primul sau titlu dupa o pauza de 30 de ani. AGERPRES (AS/autor: Mihai Dragomir, editor: Mihai tenea, editor online: Simona Arustei)

Comments