FOTO VIDEO Protest la Cotroceni, ziua a treia. 2.000 de oameni au cerut demisia presedintelui Klaus...

ÎNREGISTRARE VIDEO via Privesc.eu

UPDATE Realizatorul de televiziune Mircea Badea a scris pe contul său de Facebook că a participat în această seară la protestul dela Cotroceni, în calitate de reporter pentru emisiunea Sinteza Zilei.

Protestul s-a încheiat în jurul orei 21.30, circa 2.000 de persoane scandând împotriva şefului statului, dar şi împotriva procurorului şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi. A fost a treia zi consecutivă de proteste în faţa Palatului Cotroceni.

Protestatarii au scandat "Iohannis, nu uita, România nu-i a ta", "Mincinosule, renunţă la imunitate", "Jos labele de pe votul meu", "Iohannis, hoţul şi criminalul ţării", "Ne este ruşine cu acest preşedinte", "DNA, fără cucuvea" şi "Cuveaua Iohannis şi ai lui şi-au găsit beleaua". Protestatarii au şi pancarte în limba germană, pe care au scris "Iohannis, eşti o ruşine pentru ţară", precum şi pancarte în care îşi arată susţinerea faţă de Guvernul Grindeanu.

Protestul a durat aproximativ cinci ore.

UPDATE 18:45 Aproximativ 2.000 de persoane protestează la această oră în faţa Palatului Cotroceni faţă de preşedintele Klaus Iohannis şi scandează împotriva şefului statului şi a DNA. Mai mulţi manifestanţi au fost aduşi la protest cu microbuze înmatriculate în judeţul Dolj, relatează News.ro

Circulaţia în dreptul platoului oficial a fost oprită de poliţişti, artele Eroii Sanitari şi strada Gheorghe Marinescu fiind blocate.

O parte a manifestanţilor au fost aduşi la Palatul Cotroceni cu microbuze înmatriculate în judeţul Dolj, ei fiind surprinşi de jurnalişti coborând din maşini şi alăturându-se protestului.

Protestatarii scandează "Iohannis, nu uita, România nu-i a ta", "Mincinosule, renunţă la imunitate", "Jos labele de pe votul meu", "Iohannis, hoţul şi criminalul ţării", "Ne este ruşine cu acest preşedinte", "DNA, fără cucuvea" şi "Cuveaua Iohannis şi ai lui şi-au găsit beleaua". Protestatarii au şi pancarte în limba germană, pe care au scris "Iohannis, eşti o ruşine pentru ţară".

UPDATE 17:55: Circulaţia rutieră pe bulevardul Eroilor şi strada Gheorghe Marinescu, în dreptul Palatului Cotroceni, a fost blocată, de Poliţie, în condiţiile în care aproximativ 700 de persoane protestează în faţa Preşedinţiei. Oamenii cer demisia lui Klaus Iohannis şi scandează împotriva DNA, transmite News.ro

Protestatarii scandează "Iohannis, nu uita, România nu-i a ta", "Mincinosule, renunţă la imunitate", "Jos labele de pe votul meu", "Iohannis, hoţul şi criminalul ţării", "Ne este ruşine cu acest preşedinte", "DNA, fără cucuvea" şi "Cuveaua Iohannis şi ai lui şi-au găsit beleaua".

Protestatarii au şi pancarte în limba germană, pe care au scris "Iohannis, eşti o ruşine pentru ţară".

Protestatarii au blocat circulaţia din dreptul platoului oficial al Palatului Cotrocenii, iar forţele de ordine au închis circulaţia în zonă, pe Bulevardul Eroilor şi strada Gheorghe Marinescu, în dreptul Preşedinţiei.

***

Aproximativ 200 de persoane cer demisia preşedintelui Klaus Iohannis, afişând pancarte precum „Iohannis, bine ai face să laşi România în pace”, „Pierdut preşedinte”, „Iohannis, dictator, piroman”. Manifestanţii vizează şi activitatea DNA „DNA fără cucuvea”.

Pe de altă parte, nu lipsesc mesajele pro-Guvern „Sorin, nu uita, ţara e de partea ta".

FOTO Inquam Photos / Octav Ganea

Imagini din aceeasi galerie

Distribuie imaginea

Comments