Franta iese din zona rosie, Marea Britanie ramane. Autoritatile au actualizat lista tarilor cu risc...


Comitetul National pentru Situatii de Urgenta a actualizat joi seara lista zone de risc epidemiologic, iar principala modificare este trecerea Frantei din zona rosie in cea galbena.


Astfel, romanii care se intorc din Franta vor fi exceptati de la carantina nu doar daca sunt vaccinati (schema completa), ci si daca daca vor prezenta un test COVID negativ.


In schimb, Marea Britanie este mentinuta in zona rosie deoarece, precizeaza autoritatile, a fost detectata in circulatie o varianta de virus cu transmitere mai ridicata, varianta cunoscuta drept indiana sau Delta.


De altfel, oficialii britanici din sanatate au anuntat ca peste 90% din noile cazuri detectate pe teritoriul Regatului sunt infectari cu varianta indiana de COVID.



In zona galbena raman mai multe state in care sunt importante comunitati de romani, precum Olanda, Danemarca, Suedia, Grecia sau Belgia.


In schimb, in zona rosie se afla destinatii de vacanta alese des de romani, precum Maldive sau Seychelles.


Potrivit normelor in vigoare, cei care intra in Romania din tarile aflate in zonele galbena si rosie stau 14 zile in carantina, cu exceptia celor vaccinati. De asemenea, pentru zona galbena sunt scutiti de carantina si cei care au un test COVID negativ.


Sunt, de asemenea, exceptate de la carantina mai multe categorii de angajati, oficiali si sportivi.


Cei care vin din tarile aflate in zona verde nu trebuie sa stea in carantina - fiind state considerate sigure.


Comments