Franta isi va retrage militarii din Siria atunci cand va fi gasita o solutie politica (seful diploma...

Franţa îşi va retrage militarii din Siria atunci când va fi găsită o soluţie politică, a declarat joi ministrul de externe francez, Jean-Yves Le Drian, informează AFP.

"Suntem prezenţi în Irak, avem o prezenţă foarte modestă în Siria în susţinerea americanilor", a declarat Le Drian la postul de ştiri CNEWS. "În mod evident, când va exista o soluţie politică, ne vom retrage", a adăugat el fără alte precizări.

Prezenţa forţelor speciale franceze în Siria este recunoscută foarte rar de autorităţile franceze, comentează AFP.

Şeful diplomaţiei franceze a salutat "inflexiunea" (schimbarea tonului) aparentă a preşedintelui american Donald Trump care, după ce a anunţat într-un mod surprinzător, în decembrie, retragerea celor 2.000 de militari americani din Siria, şi-a temperat decizia, declarând că această retragere se va face într-un "ritm adaptat".

"Astăzi el (Donald Trump) anunţă că retragerea se va face de o manieră mai lentă (...), fără îndoială ca urmare a diverselor presiuni care au putut exista, inclusiv din partea Franţei. Preşedintele (francez Emmanuel) Macron s-a întâlnit cu el de mai multe ori şi se pare că preşedintele american a dat dovadă de o inflexiune pe care o consider pozitivă", a spus Jean-Yves Le Drian.

Franţa a mobilizat 1.200 de militari în sprijinul coaliţiei antijihadiste internaţionale prin operaţiuni aeriene (între 5-10% dintre loviturile aeriene totale), de artilerie, ale forţelor speciale în Siria şi prin sesiuni de formare a armatei irakiene.

Pare însă foarte dificilă eradicarea totală a grupării Stat Islamic (SI) pe teren fără concursul SUA, care au întreprins aproape 90% dintre loviturile aeriene împotriva SI, admite guvernul francez.

Ministrul francez a insistat joi asupra necesităţii de a asigura "la nivel internaţional prezervarea securităţii kurzilor" sirieni, "cei mai buni aliaţi ai noştri" în lupta împotriva SI în Siria şi Irak şi care ar fi direct ameninţaţi de retragerea forţelor americane.

Franţa este îngrijorată, de asemenea, de soarta jihadiştilor europeni, în special francezi, deţinuţi de kurzi în nord-estul Siriei, ea dorind ca aceştia să fie judecaţi la faţa locului. Kurzii sirieni au avertizat deja că ei nu vor putea garanta menţinerea lor în detenţie şi judecarea lor dacă vor deveni ţinte ale unui atac turc.

Se aşteaptă ca şi Damascul să-şi reimpună controlul asupra teritoriilor aflate în prezent sub administrare kurdă în cazul în care americanii se retrag. AGERPRES/(AS - autor: Adriana Matcovschi, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Irina Giurgiu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Comments