Furt de apa din sistemul public de alimentare! Politia a deschis dosar penal: vizat, fiul primarului...

Conform Inspectoratului Judetean de Politie Prahova, in jurul orei 18,00, politistii din cadrul Politiei statiunii Busteni au fost sesizati de catre un barbat din oras despre faptul ca la un imobil exista suspiciunea sustragerii de apa din magistrala principala, relateaza Agerpres."In baza sesizarii, s-a format echipa operativa care s-a deplasat la fata locului, constatand faptul ca din conducta principala s-a efectuat un bransament, conectat de aceasta printr-un robinet, cu o conducta care duce in curtea imobilului, fara a exista vreun aparat de contorizat apa. Totodata, la fata locului s-a prezentat si o echipa a societatii responsabile de distribuirea apei", precizeaza Inspectoratul Judetean de Politie (IPJ) Prahova.Surse judiciare au declarat, pentru Agerpres, ca in imobilul vizat de aceasta sesizare locuieste fiul primarului statiunii Busteni, Mircea Corbu.In cauza, cercetarile sunt continuate de politisti in vederea clarificarii situatiei de fapt, in cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul savarsirii infractiunii de furt de apa din sistemul public de alimentare.

Comments