Gafa a lui Marcel Ciolacu, la scurt timp dupa ce a anuntat ca face meditatii la engleza. ,,Stafful m...


Premierul Marcel Ciolacu a facut o gafa notabila, la scurt timp dupa ce a marturisit public ca ia meditatii la limba engleza. Seful PSD a laudat performanta echipei sale in fata cercetatorilor de la Institutul de Inteligenta Artificiala, spunand, in cadrul unei conferinte: ,,A reusit chiar sa imi dea un save screen", noteaza defapt.ro.


Cel mai probabil, Ciolacu a vrut, de fapt, sa spuna ,,screenshot", care inseamna ,,captura de ecran". Gafa liderului PSD vine la scurt timp dupa ce premierul a recunoscut ca ia lectii de limba engleza si de economie, chiar si acum, cand ocupa functia de prim-ministru si este candidat la presedintia Romaniei.


Dezvaluirea despre meditatiile pe care le face a fost facuta marti seara, 10 septembrie 2024, la ,,Stirile ProTV". Ciolacu a explicat ca a avut retineri in relatiile externe din cauza limbii engleze si ca nu se simtea confortabil. ,,Normal ca lucrurile s-au demarat si s-au invatat. Si protocolul. Si acum am profesor de engleza", a afirmat premierul Romaniei.


Marcel Ciolacu a subliniat ca nu ii este rusine sa recunoasca faptul ca are profesor de economie. In ciuda faptului ca nu se simtea confortabil in zona de relatii externe, prim-ministrul sustine ca a reusit sa realizeze lucruri pe care nu credea ca le va putea face, cum ar fi convingerea cancelarului german Olaf Scholz pentru un parteneriat strategic.


,,Unde credeam ca am eu o problema, de fapt, am putut sa o rezolv si, dimpotriva, am gasit solutiile cele mai bune. Am iesit si din cercul Uniunii Europene, la Erdogan, in Israel, la Netanyahu".


Potrivit lui Ciolacu, ,,daca ai un mandat si o stabilitate politica, oamenii capabili vin alaturi de orice Guvern".


Comments