Geoana: A zis Bill Clinton un lucru foarte adevarat

Geoana: A zis Bill Clinton un lucru foarte adevarat

Mircea Geoana, candidat independent la prezidentiale, a declarat ca "cel mai talentat politician" pe care l-a cunoscut, Bill Clinton, fost presedinte al SUA, i-a spus ca alegerile prezidentiale din orice tara sunt, de fapt, sunt de fapt cel mai mare interviu pentru un job care exista pentru tara.

"Ma uitam la cel mai talentat politician pe care eu l-am cunoscut in viata mea, Bill Clinton, la Conventia Democrata. Evident ca lumea nu l-a bagat atat de mult in seama. A fost presedinte, are 78 de ani, cu vocea lui gajaita, ramane un politician foarte bun. Mi-a salvat cariera, a facut multe lucruri, il pretuiesc foarte mult. Zice Bill Clinton un lucru foarte adevarat, spune ca alegerile pentru presedinte, intr-o tara, America sau Romania, sunt de fapt cel mai mare interviu pentru un job care exista pentru tara. Pana la urma, votul inseamna un interviu pentru un job", a declarat Mircea Geoana, intr-un interviu difuzat, miercuri seara, de Antena 3.
Conform lui Mircea Geoana, alegerile din acest an, pentru functia de presedinte al Romaniei, sunt cele mai importante din ultimii 35 de ani.
"Intrebarea pe care trebuie sa ne-o punem este ce fel de presedinte, competente, lucrurile bune sau rele, personalitate, integritate, moralitate, etica, de unde se trage. Deci nu facem doar o simpla alegere in buletin, pentru un nume sau pentru altul. Alegem pentru multa vreme. Cred ca in clipa de fata, fara sa dramatizez aceste alegeri, sunt cele mai importante alegeri din ultimii 35 de ani pentru ca atunci cand se schimba lumea, se schimba societatea si lucrurile sunt atat de complicate, de modul in care alegem acuma depinde un ciclu de 5 sau 10 ani", a declarat Geoana.
Chestionat de ce crede ca lumea ar trebui sa il aleaga, Mircea Geoana a raspuns:
"Eu cred ca aduc acest echilibru intre realismul propunerilor si ambitia viziunii. Poti sa visezi cat vrei tu, poti sa iti propui ce vrei tu, Romania si-a propus multe lucruri si nu se intampla, e o slaba capacitate de a face lucrurile. Stiu politica, nu ma pacaleste nimeni in politica romaneasca, pentru ca am facut-o si eu. Sunt un om riguros, un om care muncesc, care imi vad de treaba, un om care ma duc la serviciu de dimineata pana noaptea si care nu ma las niciodata batut. Viata mea este o ilustrare a faptului ca am avut momente de sus si de jos si niciodata nu am abandonat".
De asemenea, Geoana a fost intrebat de ce crede ca este mai pregatit decat ceilalti candidati, el afirmand ca romanii vor avea ocazia sa compare.
"Nu cred ca este pentru mine sa spun ca sunt mai bun sau mai putin bun decat ceilalti, romanii trebuie sa compare. Vor avea ocazia in aceste cateva saptamani, nu foarte lungi, sa se lamureasca. Viziune, program, echipa. Sper ca si elementul independent pe care il aduc sa fie apreciat de oameni pentru ca nu spun ca nu voi lucra cu partidele. Eu va spun ca nu sunt dependent de partide. Si cred ca dupa 35 de ani Romania are nevoie de un presedinte, conform Constitutiei, care sa reprezinte intreaga natiune, si pe cel sarac si pe tanarul antreprenor si pe cel care incepe o viata si pe cel care sfarseste o viata, si pentru cei de acasa si pentru cei de afara. Cred ca presedintele natiunii romane trebuie sa fie oarecum deasupra interesului de partid", a declarat Mircea Geoana.
Geoana a spus ca nu a revenit in politica romaneasca sa faca lucruri mediocre, ci vrea sa faca lucruri mari.

The post Geoana: A zis Bill Clinton un lucru foarte adevarat appeared first on Cotidianul RO.

Comments