Gratiela Gavrilescu: Programele ”Rabla” si ”Rabla Plus” vor demara in jurul datei de 10 mai

Gratiela Gavrilescu: Programele ”Rabla” si ”Rabla Plus” vor demara in jurul datei de 10 mai

Gratiela Gavrilescu: Programele ”Rabla” si ”Rabla Plus” vor demara in jurul datei de 10 mai

Programele ”Rabla” si ”Rabla Plus” vor demara, in acest an, in jurul datei de 10 mai, imediat dupa ce se vor incheia perioadele de dezbateri publice si sesiunea de validare a producatorilor, a anuntat, luni, la Antena 3, Gratiela Gavrilescu, ministrul Mediului, informeaza AGERPRES.

”Ii anunt pe toti romanii care au masina mai veche de 10 ani ca, probabil in jurul datei de 10 mai, vor putea sa acceseze programele ‘Rabla’ si ‘Rabla Plus’. Ministerul Mediului are, acum, postat pe site Ghidul de finantare pentru cele doua programe, ghid care este in dezbatere. Si pentru ca urmarim ca pasii sa fie foarte repede facuti, astfel incat Ordinul de ministru sa poata fi publicat in Monitorul Oficial imediat dupa dezbaterea publica si pe urma imediat sa trecem la validarea producatorilor, o sa spun tuturor romanilor ca preluam, pe cat este posibil, toate observatiile care ne sunt facute prin Facebook, pe alte mijloace de comunicare -- mailuri sau chiar pe faxul ministerului.

In momentul in care dezbaterea publica este gata, pe data de 24 aprilie, sa fim gata si cu Ghidul, si cu procedura intocmai. Am reusit si chiar ne-am dorit sa lansam deodata ambele programe, atat ‘Rabla’, cat si ‘Rabla Plus’, undeva in jurul datei de 10 mai, pentru ca de data aceasta cetatenii sau persoanele juridice care doresc sa-si achizitioneze o masina electrica beneficiaza de o prima de 10.000 de euro si au posibilitatea sa beneficieze si de cei 6.500 de lei care inseamna prima de casare”, a spus Gavrilescu.

Potrivit ministrului Mediului, bugetul alocat pentru acest an in cadrul programului ‘Rabla’ se situeaza la 180 de milioane de lei, iar prima de casare ramane, ca si in 2016, la 6.500 de lei.

”Ministerul Mediului pune la bataie, pentru Programul ‘Rabla’, 180 de milioane (de lei, n.r.). Fiecare cetatean sau fiecare companie care are o masina mai veche de 10 ani poate sa primeasca o prima de casare de 6.500 de lei, la care se poate adauga un ecobonus de 1.000 de lei pentru masinile care au emisii pana in 98 de grame CO2 si inca un ecobonus de 1.500 de lei pentru masinile hibrid”, a mentionat Gratiela Gavrilescu.

Ministrul a adaugat ca, la nivelul infrastructurii destinata masinilor electrice, in acest an va fi derulat un program specific, iar orasul-pilot care ar urma sa beneficieze de o astfel de retea va fi Bucurestiul.

”Programul ‘Rabla Plus’ este, intr-adevar, putin diferit in ceea ce priveste Ghidul de finantare, tinand cont ca suma este, din cate cunosc, aproape cea mai mare din Europa pentru motoarele electrice. Dorim sa scapam de poluarea din marile orase si cat de multi romani sa poata sa acceseze acest program.

In paralel, Ministerul Mediului finanteaza tot prin programul de la Administratia Fondului de Mediu si retelele prin care putem sa ne alimentam. Cred ca orasul pilot care o sa beneficieze de o astfel de retea va fi chiar Capitala, pentru ca in felul acesta dam si un exemplu. Avem o Capitala minunata, dar care trebuie sa scape de poluare si lucrul acesta este extrem de important”, a subliniat seful de la Mediu.

Conform Ghidului de finantare a Programului de stimulare a innoirii Parcului auto national supus dezbaterii publice pe site-ul Ministerului Mediului, pentru programul ‘Rabla’ din acest an, valoarea primei de casare va fi de 6.500 de lei si, in plus, se introduc praguri maxime de emisii de CO2 ale autovehiculelor pentru achizitia carora se poate obtine prima de casare, plecand de la 130 g/CO2/km in anul 2017, pana la o valoare de maxim 95 g/CO2/km in anul 2019.

Finantarea acordata prin prezentul program, care va avea caracter multianual, reprezinta o strategie pentru o perioada de 3 ani (2017 -- 2019), prin care Administratia Fondului pentru Mediu (AFM) isi propune sa contribuie la incurajarea achizitiei de autoturisme noi din ce in ce mai performante din punct de vedere al impactului asupra mediului.

Noutatea programului este ca, incepand din 2017, se introduc praguri maxime de emisii de CO2 ale autovehiculelor pentru achizitia carora se poate obtine prima de casare. Astfel, cuantumul primei de casare va fi de 6.500 de lei si se va acorda in functie de cantitatea de emisii de CO2/km generata de sistemul de propulsie al autovehiculului nou achizitionat, in regim de functionare mixt, dupa cum urmeaza: in anul 2017, pentru autovehiculul nou al carui sistem de propulsie genereaza maximum 130 g CO2/km; in anul 2018, pentru autovehiculul nou al carui sistem de propulsie genereaza maximum 120 g CO2/km; in anul 2019 pentru autovehiculul nou al carui sistem de propulsie genereaza maximum 110 g CO2/km.

Potrivit documentului, la prima de casare de baza se poate adauga, in 2017, un ecobonus de 1.500 lei la achizitionarea unui autovehicul nou, echipat cu sistem de propulsie care genereaza o cantitate de emisii de maximum 98 g CO2/km in regim de functionare mixt.

Pentru anul 2018, valoarea ecobonusului este similara, insa numai pentru cazul in care este cumparata o masina noua echipata cu sistem de propulsie care genereaza o cantitate de emisii de maximum 96 g CO2/km in regim de functionare mixt. Nu in ultimul rand, la achizitionarea unui autovehicul nou, echipat cu sistem de propulsie care genereaza o cantitate de emisii de maximum 95 grame de CO2/km in regim de functionare mixt, se va acorda, in 2019, un ecobonus in cuantum tot de 1.500 de lei.

Pe de alta parte, Ghidul de finantare destinat programului multianual 2017 -- 2019, dedicat promovarii vehiculelor de transport rutier nepoluante si eficiente din punct de vedere energetic, postat in dezbatere publica pe site-ul Ministerului Mediului, prevede ca, in acest an, valoarea ecotichetului acordat celor care vor sa-si achizitioneze un autovehicul nou 100% electric va fi, in acest an, de 45.000 de lei, in timp ce pentru achizitionarea unui autovehicul nou electric hibrid cu sursa de alimentare externa, care genereaza o cantitate de emisii de CO2 mai mica de 50 g/km, se va acorda un voucher de 20.000 de lei.

Solicitantul beneficiaza de un singur ecotichet la achizitionarea unui autovehicul nou 100% electric sau a unui autovehicul nou electric hibrid (autoturism, autoutilitara usoara, autospeciala/autospecializata usoara), sub rezerva indeplinirii conditiilor si respectarii unor termene prevazute in Ghidul de finantare. In acelasi timp, solicitantul poate achizitiona mai multe autovehicule noi integral electrice sau autovehicule noi electrice hibride, beneficiind astfel, in mod corespunzator, de mai multe ecotichete.

Ecotichetul se scade din pretul de comercializare, cu TVA, al autovehiculului achizitionat, diferenta fiind asigurata de catre solicitant din surse financiare proprii si/sau surse financiare complementare: credite bancare sau finantare in baza unui contract de leasing financiar.

Programul destinat achizitionarii de masini electrice se va derula in limita creditelor de angajament si bugetare prevazute cu aceasta destinatie prin bugetele anuale ale Fondului pentru mediu, aprobate potrivit legii, se mentioneaza in documentul citat. Conform Notei de fundamentare a proiectului de Hotarare de Guvern pentru aprobarea bugetului de venituri si cheltuieli pe anul 2017 al Administratiei Fondului pentru Mediu (AFM), postat in dezbatere publica pe site-ul Ministerului Mediului, programul destinat cumpararii de autovehicule prietenoase cu mediul beneficiaza de un buget de 90 de milioane de lei din credite de angajament si de alte 20 de milioane lei din credite bugetare.

Comments