Grecia: Interdictiile si restrictiile pentru mai multe tari, EXTINSE pana la finalul lunii august. E...

Zborurile dintre Grecia si Turcia raman suspendate pana la 31 august. Pana la aceeasi data, zborurile dintre Grecia, Albania si Macedonia de Nord vor continua sa functioneze doar pe Aeroportul International Atena ,,Eleftherios Venizelos". De asemenea, toti pasagerii care calatoresc in Grecia din Bulgaria, Malta, Romania si Emiratele Arabe Unite vor continua sa fie obligati pana la finalul luni august sa faca dovada unui rezultat negativ al testului COVID-19 la sosirea in Grecia. Testul nu poate fi mai vechi de 72 de ore inainte de sosirea lor in Grecia. Un rezultat negativ al testului va fi necesar si pentru pasagerii din Albania, Belgia, Republica Ceha, Olanda, Macedonia de Nord, Spania si Suedia. In plus, Autoritatea elena de aviatie civila a prelungit pana la 31 august interdictia de intrare a cetatenilor non-UE, cu exceptia pasagerilor din urmatoarele tari, care vor putea calatori in Grecia: Australia, Canada, Georgia, Japonia, Noua Zeelanda, Rwanda, Coreea de Sud, Thailanda, Tunisia, Uruguay si Emiratele Arabe Unite. Mai mult, toti pasagerii care sosesc in Grecia trebuie sa completeze un formular de localizare a pasagerilor (PLF) cu cel putin o zi inainte de sosire, furnizand informatii care vor include aeroportul de plecare si adresa prevazuta pentru sejurul lor in Grecia. Pana in prezent, Grecia a raportat 6,177 de cazuri de contaminare cu virusul SARS-CoV-2 si 216 decese.

Comments