Grindeanu: Il voi informa pe Iohannis ca s-a abrogat Ordonanta 13

Grindeanu: Il voi informa pe Iohannis ca s-a abrogat Ordonanta 13

Autor: |

Premierul Sorin Grindeanu a declarat luni că o să îi trimită o scrisoare preşedintelui Klaus Iohannis pentru a-l informa în legătură cu abrogarea Ordonanţei de Urgenţă 13/2017 referitoare la modificarea Codurilor penale.

Întrebat dacă l-a informat pe şeful statului, după şedinţa de Guvern, de abrogarea Ordonanţei 13, Grindeanu a spus, potrivit AGERPRES: "Nu, o să îi trimit o scrisoare". 

"Mâine (marţi - n.r.) o să vin în Parlament la discursul preşedintelui. O să îi trimit şi o scrisoare prin care o să îl informez că s-a abrogat Ordonanţa 13. Cred că de lucrurile acestea a fost deja informat", a precizat Grindeanu. 

Preşedintele Klaus Iohannis se va adresa marţi Parlamentului. "Mâine, la ora 12,00, mă voi adresa Parlamentului României. Modificările legislaţiei penale iniţiate de Guvern, care au generat o puternică reacţie civică, trebuie aduse în atenţie şi de la tribuna Legislativului", a scris preşedintele pe Facebook. 

Răsturnare de situaţie

Răsturnare de situaţie în privinţa modificării Codurilor Penale, după ce Ministerul Justiţiei a trimis către CSM, Parchetul General, DNA încă de ieri un proiect de lege care copiază aproape integral conţinutul ordonanţei de urgenţă numărul 13.

Mai mult, ministrul Florin Iordache anunţa în această dimineaţă că proiectul de lege va fi publicat azi pe site-ul ministerului, scrie digi24.ro.

"Ca urmare a interesului manifestat de reprezentanţii mass media, Biroul de presă al Ministerului Justiţiei este abilitat să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele: Ministerul Justiţiei nu este preocupat să elaboreze un proiect de lege privind modificarea şi completarea Legii nr.286/2009 privind Codul penal şi a Legii nr.135/2010 privind Codul de procedură penală", anunţă Ministerul Justiţiei într-un comunicat de presă transmis luni.

"În prezent, Ministerul Justiţiei centralizează deciziile pronunţate de Curtea Constituţională cu privire la actele normative menţionate, urmând ca acestea să fie analizate în perioada următoare", informează comunicatul.

Comments