Hamas a acceptat o propunere de incetare a focului in Fasia Gaza, dupa ce Israelul a ordonat evacuar...


Hamas a anuntat luni ca a acceptat o propunere egipteano-qatariota de incetare a focului, pentru a pune capat razboiului de sapte luni cu Israelul in Gaza, la cateva ore dupa ce Israelul a ordonat ca aproximativ 100.000 de palestinieni sa inceapa evacuarea din orasul Rafah din sudul tarii, semnaland ca o invazie terestra indelung promisa ar putea fi iminenta, relateaza Associated Press. Mai multe explozii au fost auzite luni dupa-amiaza in estul orasului Rafah din Fasia Gaza, la cateva ore dupa ce palestinienii din zonele estice au fost indemnati de armata israeliana sa se mute intr-o ,,zona umanitara" din apropiere, potrivit marturiilor localnicilor, transmite Reuters.


UPDATE 20.15: Hamas a anuntat luni ca a acceptat o propunere egipteano-qatariota de incetare a focului, pentru a pune capat razboiului de sapte luni cu Israelul in Gaza.


Israelul nu a facut niciun comentariu imediat cu privire la acord, iar detaliile propunerii nu au fost inca facute publice. In ultimele zile, oficialii egipteni si ai Hamas au declarat ca incetarea focului va avea loc intr-o serie de etape in timpul carora Hamas va elibera ostaticii pe care ii detine in schimbul retragerii trupelor israeliene din Gaza.


Nu este clar daca acordul va indeplini cererea cheie a Hamas de a pune capat razboiului si de a asigura retragerea completa a Israelului.


Intr-o declaratie, Hamas a precizat ca liderul sau principal, Ismail Haniyeh, a transmis vestea in cadrul unei convorbiri telefonice cu prim-ministrul Qatarului si cu ministrul egiptean al informatiilor. Dupa publicarea declaratiei, palestinienii au izbucnit in urale in taberele de corturi intinse in jurul Rafah, sperand ca acordul inseamna ca a fost evitat un atac israelian.


Cei mai apropiati aliati ai Israelului, inclusiv Statele Unite, au declarat in mod repetat ca Israelul nu ar trebui sa atace Rafah. Operatiunea iminenta a starnit o alarma globala cu privire la soarta celor aproximativ 1,4 milioane de palestinieni care se adapostesc acolo.


Agentiile umanitare au avertizat ca o ofensiva va agrava catastrofa umanitara din Gaza si va aduce un val de morti in randul civililor intr-o campanie israeliana care, in aproape sapte luni, a ucis 34.000 de persoane, potrivit datelor furnizate de Hamas, si a devastat teritoriul.


Presedintele SUA, Joe Biden, a discutat luni cu premierul israelian Benjamin Netanyahu si a reiterat ingrijorarile SUA cu privire la o invazie la Rafah. Biden a declarat ca o incetare a focului cu Hamas este cea mai buna modalitate de a proteja vietile ostaticilor israelieni detinuti in Gaza, a declarat un purtator de cuvant al Consiliului National de Securitate, sub rezerva anonimatului, pentru a discuta despre convorbire inainte de publicarea unei declaratii oficiale a Casei Albe.


Hamas si principalul mediator, Qatar, au declarat ca invadarea Rafah va face sa deraieze eforturile depuse de mediatorii internationali pentru a negocia o incetare a focului. Cu cateva zile mai devreme, Hamas a discutat o propunere sustinuta de SUA, care ar fi evocat posibilitatea incheierii razboiului si a retragerii trupelor israeliene in schimbul eliberarii tuturor ostaticilor detinuti de grup. Oficialii israelieni au respins acest compromis, promitand ca vor continua campania pana cand Hamas va fi distrus.


UPDATE ora 15.57: Aviatia israeliana a efectuat luni dupa-amiaza lovituri in estul orasului Rafah, in apropierea zonelor in care civilii palestinieni au primit ordin de evacuare, relateaza Al-Aqsa, canalul oficial al Hamas, citat de Reuters.


Potrivit sursei citate, explozii au fost auzite la scurt timp dupa pranz in estul orasului Rafah.


In cursul diminetii, armata israeliana anuntase ca a inceput sa evacueze civilii din Rafah.


Locuitorii au fost indemnati prin SMS, apeluri telefonice si afise in limba araba sa se alature unei ,,zone umanitare extinse" la 20 de kilometri distanta.


***


Stirea initiala: Evacuarile sunt concentrate spre cartierele periferice ale Rafah, de unde palestinienii sunt indreptati spre orasele de corturi din Khan Younis si Al Muwassi, aflate in apropiere, potrivit unei relatari de la postul de radio al armatei israeliene.


Intr-un comunicat al armatei se precizeaza ca postere, mesaje text, apeluri telefonice si anunturi in media vor fi folosite pentru ,,a incuraja miscarea graduala a civililor in zonele specificate".


Anterior, Israelul a prezentat Statelor Unite un plan privind evacuarea civililor din orasul Rafah, care nu a convins Washingtonul.


Israelul a anuntat ca la Rafah se afla mii luptatori islamisti palestinieni ai miscarii si ca victoria este imposibila fara a cuceri orasul.


Insa in conditiile in care peste un milion de palestinieni stramutati se afla la Rafah, perspectiva unei operatiuni militare cu un numar mare de victime ingrijoreaza statele occidentale si Egiptul vecin, noteaza Reuters.


FOTO: Hepta


Comments