HANDBAL – Cele doua echipe ale CS Minaur incep meciurile oficiale

HANDBAL – Cele doua echipe ale CS Minaur incep meciurile oficiale

HANDBAL Perioada de pregătire înainte de începerea sezonului 2016/2017 se îndreaptă spre final pentru cele două echipe ale Clubului Sportiv Minaur.

HANDBAL În luna septembrie, echipele de handbal masculin și handbal feminin vor începe meciurile oficiale din Divizia A. Ambele au fost repartizate în seria B.

Din seria fetelor vor face parte 12 echipe, în timp ce în seria băieților se vor alinia la start 13 formații, pe ultima sută de metri fiind înscrisă CS Unirea Sânnicolau Mare, după ce din programul afișat inițial de Federația Română de Handbal au făcut parte doar 12 echipe.

Primii ce vor intra în cursă vor fi băieții, urmând ca pe 17 septembrie să dispute un duel local cu Academia de Handbal Minaur. În această partidă, CS Minaur va fi considerată oaspete. O dată cu înscrierea Unirii Sânnicolau Mare în competiție, programul inițial afișat de Federația Română de Handbal s-a schimbat în totalitate. Prima partidă pe teren propriu va avea loc pe 24 septembrie, CS Minaur urmând să primească vizita Universității Cluj.

Echipa de handbal feminin va începe campionatul o săptămână mai târziu decât băieții (pe 25 septembrie), cu o deplasare la CSS Caracal. A doua etapă, fetele antrenate de Simona Maior-Pașca și Ioana Marta vor evolua tot în deplasare, la Crișul Chișineu-Criș, pentru ca primul meci de pe teren propriu să îl dispute în etapa cu numărul trei, CS Minaur urmând să primească vizita echipei CSM Slatina.

Până la startul ediției 2016/2017, echipa de handbal feminin a CS Minaur va juca într-un turneu amical ce se va desfășura în acest weekend la Baia Mare alături de CSU Reșița, CSU Oradea și Crișul Chișineu-Criș.

sursa info

Comments