Handbal masculin: HC Dobrogea Sud si Potaissa si-au aflat adversarele din turul 2 preliminar al Euro...

HC Dobrogea Sud Constanta o va intalni pe Sporting Lisabona, iar AHC Potaissa Turda o va infrunta pe Fenix Toulouse HB in turul al doilea preliminar al competitiei masculine de handbal EHF European League, potrivit tragerii la sorti efectuate marti la Viena. Ambele echipe romanesti vor juca meciurile din prima mansa pe teren propriu, in data de 22 septembrie, iar returul in deplasare, pe 29 septembrie. Invingatoarele se vor califica in grupele competitiei, acolo unde CS Dinamo Bucuresti a fost acceptata direct. In primul tur preliminar, HC Dobrogea Sud a trecut de HC Victor Stavropol (Rusia), dupa 26-18 (la Constanta) si 28-27 (la Rostov), iar Potaissa a eliminat echipa croata HRK Gorica, dupa 24-26 (acasa) si 32-27 (in deplasare). Sporting a fost eliminata de Dinamo din play-off-ul Ligii Campionilor anul acesta, campioana Romaniei castigand ambele meciuri, cu 26-25 (deplasare) si 26-24 (acasa). Sporting a incheiat campionatul trecut pe locul al doilea, la doua puncte de FC Porto. Fenix Toulouse HB, care a ocupat locul al cincilea in editia trecuta a campionatului Frantei, suspendat din cauza pandemiei de coronavirus, a participat ultima oara in cupele europene in 2014, in Cupa EHF. AGERPRES (AS-autor: Mihai tenea, editor: Mihai Dragomir, editor online: Ady Ivascu)

Comments