Hillary Clinton, nominalizata oficial in cursa prezidentiala. Discurs emotionant al lui Bill Clinton

Hillary Clinton, nominalizata oficial in cursa prezidentiala. Discurs emotionant al lui Bill Clinton

Hillary Clinton, nominalizata oficial in cursa prezidentiala. Discurs emotionant al lui Bill Clinton

Hillary Clinton, 68 de ani, a fost desemnată oficial marţi seară la Philadelphia candidat al Partidului Democrat la Casa Albă pentru alegerile din noiembrie, anunţă AFP, citată de Agerpres. Fosta Primă Doamnă intră în istoria politică a Statelor Unite, fiind prima femeie candidată la prezidenţiale din partea unui mare partid.

Conform rezultatelor de la primare, fosta şefă a diplomaţiei americane a obţinut sprijinul majorităţii delegaţilor, depăşind pragul de 2.382 de voturi necesare pentru a primi învestitura. Ea va accepta oficial nominalizarea joi seară la închiderea Convenţiei democrate, după care a doua zi va porni din nou în campanie împreună cu vicepreşedintele său desemnat, senatorul Tim Kaine, pentru a obţine victoria la 8 noiembrie în faţa republicanului Donald Trump.

Într-o atmosferă mult mai consensuală decât în ajun, când numeroşi delegaţi pro Bernie Sanders şi-au manifestat nemulţumirea, statul Dakota de Sud i-a adus simbolic voturile necesare în momentul-cheie al serii.

Discurs emoționant al lui Bill Clinton

Fostul președinte democrat a ținut un discurs emoționant în care i-a îndemnat pe alegători să o voteze pe soția lui. 

"În primăvara lui 1971, am cunoscut o fată. Prima dată când am văzut-o, într-un mod oarecum firesc, eram la un curs despre politică și drepturi civile. Avea un păr mare și blond, ochelari mari, nu purta machiaj și emana putere și o stăpânire de sine pe care le-am găsit magnetice", a povestit Bill Clinton.

"Dacă ați sta în locul meu, dacă ați fi auzit ce am auzit eu la fiecare conversație de la cină, prânz, în fiecare plimbare lungă, ați spune că această femeie nu a fost mulțumită niciodată cu status quo-ul din nicio situație. Ea vrea mereu să ducă jocul mai departe. Pur și simplu așa e ea. (...) Dacă iubiți țara asta, dacă munciți din greu, plătiți taxe și respectați legea și ați dori să deveniți cetățean, ar trebui să alegeți reforma imigrației, nu pe cineva care vrea să vă trimită înapoi. (...) Dacă sunteți musulman și iubiți America, libertatea și urâți terorismul, stați aici și ajutați-ne să construim un viitor împreună. (...) Motivul pentru care ar trebui să o alegeți este că, în cea mai minunată țară de pe Pământ, mereu ne-am gândit la mâine. Copiii și nepoții vă vor binecuvânta pentru totdeauna, dacă veți face asta. Dumnezeu să vă binecuvânteze!", a mai spus fostul președinte american. 

Unitate la Convenția Democrată

Convenţia democrată şi-a regăsit o unitate marţi, după prima zi afectată de demonstraţia de forţă şi urletele susţinătorilor lui Bernie Sanders, notează News.ro.

Aceşti delegaţi nu au perturbat votul de desemnare a lui Hillary Clinton. Respectând tradiţia convenţiilor, fiecare dintre cele 57 de delegaţii a anunţat la microfon rezultatul alegerilor lor primare, o procedură încheiată simbolic de către senatorul din Vermont.

"Cer ca această Convenţie să suspende procedura, ca numărătoarea voturilor să fie înregistrată şi ca Hillary Clinton să fie desemnată candidata democrată pentru preşedinţia Statelor Unite", a spus Sanders, după ce a coborât în sală.

O mână de delagaţi pro-Sanders şi-au manifestat până la capăt dezacordul, însă au fost complet acoperiţi de vuietul care a urmat al votului prin aclamare.

"Hillary Clinton va fi o preşedintă excepţională, iar eu sunt mândru să mă aflu alături de ea în această seară", declara senatorul el cu o zi înainte, în huiduielile unora dintre susţinătorii săi.

"Este istoric", a declarat foarte emoţionată senatoarea Tammy Baldwin din Wisconsin, prima femeie care şi-a recunoscut orientarea homosexuală şi a fost aleasă în Senat în 2012. "Încă nu am conştientizat pe deplin evenimentul", a declarat ea pentru AFP.

"Hillary" va accepta oficial nominalizarea joi seara, la închiderea Convenţiei Democrate, după care va pleca în campanie, de a doua zi, împreună cu partenerul ei de cursă Tim Kaine, cu speranţa că îl va învinge pe 8 noiembrie pe republicanul Donald Trump.

Miercuri, Barack Obama o va susţine personal la Philadelphia.

Contrast față de Trump

De la încheierea Convenţiei Republicane, joi, la Cleveland, strategia democraţilor constă în a promova o Americă purtătoare de speranţă şi care avansează, pentru a marca mai bine contrastul cu viziunea sumbră a candidatului Donald Trump.

Împotriva violenţei implicând arme de foc, femeile numite "mamele mişcării", cele care au pierdut copii ucişi de gloanţe, au fost invitate să ia cuvântul, inclusiv mama adolescentului de culoare Trayvon Martin, a cărui moarte a şocat America în 2012.

"În memoria copiilor noştri, vă implorăm să mergeţi să votaţi" în noiembrie, a declarat Sybrina Fulton. "Hillary este o mamă care poate să asigure succesul mişcării noastre", a subliniat ea.

Numeroase femei celebre - între care starul seriei "Girls" Lena Dunham şi actriţa Meryl Streep - au lăudat activismul lui Hillary Clinton pentru egalitatea între bărbaţi şi femei.

Un "best-of" cu citate sexiste de Donald Trump a fost difuzat pe ecran, amintind de exemplu că miliardarul a apreciat că sarcina unei angajate este întotdeauna o "neplăcere" pentru un angajator.

"Domnule Trump, în noiembrie femeile vor fi mai mult decât o neplăcere", a declarat Cecile Richards, preşedinta reţelei de planning familial Planned Parenthood.

"Femeile vor fi motivul pentru care dumneavoastră nu veţi fost ales preşedinte", a subliniat ea.

Articole recomandate

Comments