HOTARARE REVOCATA Petre Roman isi poate

HOTARARE REVOCATA – Petre Roman isi poate relua mandatul de deputat

HOTĂRÂRE REVOCATĂ Petre Roman își poate relua mandatul de parlamentar.

HOTĂRÂRE REVOCATĂ Asta după ce plenul Camerei Deputaților a revocat, marți, o hotărâre din 9 februarie 2015 prin care postul său a fost vacantat.
 Au fost 216 voturi “pentru” și o abținere.

Pe 3 mai, Petre Roman a solicitat conducerii Camerei să ia măsurile procedurale pentru a-și relua mandatul.

Asta întrucât Curtea de Apel a decis anularea raportului ANI care spunea că în 2014 a fost în stare de incompatibilitate.

Liderul grupului deputaților UDMR, Mate Andras, a precizat că din 2004, de când este membru al Camerei, nu a văzut un proiect de hotărâre prin care se revocă altă hotărâre privind vacantarea unui loc de deputat.

“La data respectivă, în Comisia juridică, am dezbătut acest aspect. Şi Comisia juridică a subliniat că nu se impune vacantarea acestui post și nu se poate constata incompatibilitatea domnului Petre Roman. Unii colegi din comisie au fost amendați de ANI pentru această opinie cu 2.000 de lei fiecare. Atunci când am dezbătut proiectul privind vacantarea acelui loc de deputat, am spus că grupul UDMR nu susține acest proiect. Toți ceilalți prezenți, inclusiv cei de la PNL, din grupul în care a fost Petre Roman, l-au susținut”, a reamintit el.

El a apreciat că un vot pentru revocarea hotărârii din februarie 2015 are consecințe juridice și materiale.

“Domnul Petre Roman nu a beneficiat de indemnizația de deputat. Se pune întrebarea: cine se face vinovat? Este vorba despre infracțiunea de abuz în serviciu. Așa cum prevede noul Cod penal. Parchetul trebuie să se sesizeze automat și să verifice aceste aspecte. E foarte important să vedem cine a insistat. Din informațiile pe care le-am avut, chiar ANI insista și spunea că acel raport a rămas definitiv prin neapelare. Dar iată că totuși a fost contestat raportul și domnul Roman a câștigat pe fond deja în fața instanței”, a explicat Mate.

Vicepreședintele Comisiei juridice a arătat că, la data la care s-a discutat despre vacantarea mandatului lui Roman, comisia a menționat că nu are competența să stabilească incompatibilitatea unui deputat.

Citeşte şi LA DNA – Mircea Man, chemat să dea declaraţii într-un dosar de trafic de influenţă

“Statutul aleșilor locali spunea foarte clar că se dă citire (hotărârii de vacantare — n.r.) la momentul în care hotărârea judecătorească este definitivă și irevocabilă. Prin urmare când rămâne raportul ANI definitiv, se citește în plen și a încetat mandatul colegului nostru. Am stabilit atunci, în unanimitate, că nu suntem competenți pe lege, nu se încadrează în Regulamentul Camerei. Şi am sesizat că petentul Petre Roman a depus la Comisia juridică prin Biroul permanent un certificat de grefă de la Curtea de Apel București în care spunea că are proces pe rol cu ANI. ANI ne-a amendat pe toți membrii comisiei. Noi vă spunem că am câștigat ambele procese și pe fond și definitiv la apel. Nu aveau dreptul să amendeze Comisia juridică”, a adăugat el.

continuarea aici

Comments