"Ieftin si rapid". Nereguli grave descoperite de inspectorii RAR la service-urile auto din tara: ame...

"Registrul Auto Roman este cu ochii pe cei care presteaza activitati de reparatii auto, insa o fac in afara legii si in conditii care nu pot garanta siguranta lucrarilor de reparatie. Aproape 1.000 de ateliere de reparatii din toata tara au fost controlate de inspectorii RAR in ultimele 3 luni, in cadrul unor actiuni complexe. Sanctiunile au depasit un milion de lei", se mentioneaza in comunicat.

Inspectorii RAR au gasit neconformitati in ceea ce priveste efectuarea de activitati de reparatii fara autorizatie tehnica, dar si efectuarea inspectiei finale care sa demonstreze conformitatea lucrarilor de reparatii (una dintre conditiile legale privind admiterea si mentinerea in circulatie a autovehiculului, ulterior interventiei asupra unui autovehicul).

Printre alte neconformitati descoperite de inspectorii RAR se numara: pastrarea si respectarea conditiilor initiale de autorizare, precum si prestatori de servicii care nu au pregatirea necesara de a interveni la sistemele de securitate ale autovehiculului.

Asadar, RAR atrage atentia ca reparatiile efectuate in ateliere care nu respecta legea sunt calea cea mai sigura spre riscul de a primi servicii de o calitate indoielnica.

"Daca alegeti sa va reparati masina pe principiul 'ieftin si rapid', intr-o unitate improvizata, retineti ca nu aveti cum sa verificati calitatea reparatiilor facute, dar va scad si sansele de a putea rezolva pe cale amiabila eventualele inconveniente cauzate de calitatea slaba a lucrarilor", se mentioneaza in comunicat.

Comments