Ilie Stoian – Letonia, ca un verde fara sfarsit

Ilie Stoian – Letonia, ca un verde fara sfarsit

Verde nesfarsit. Paduri continue. Racoare si aer curat. Drumul prin Letonia, odata intrat in aceasta tara dupa prafuita Lituanie, este ca un moment de odihna pentru ochii tai de calator obosit care nu se mai satura sa respire aerul curat, in scurtele popasuri de la marginea padurilor nesfarsite.

Asa este. Letonia, care are o populatie de putin peste doua milioane de locuitori, se bucura, procentual vorbind, de cele mai intinse suprafete impadurite dintre toate tarile europene, iar asta se vede si din fuga autocarului. Mai ales, se vede imediat ca padurile Letoniei sunt ingrijite. Cand si cand, la margine de drum, observi puncte de grupare de unde padurarii si muncitorii forestieri pleaca sa ingrijeasca aceasta comoara de nepretuit a tarii.

Daca tot am vorbit de drum, merita spus ca, la fel ca lituanienii, nici letonii nu se bucura de prea multi kilometri de autostrada. La ce trafic redus au, nici nu cred ca au nevoie. Minute intregi, autocarul nu intalneste nicio masina, nici pe banda noastra, nici din sens opus. Cred ca e o placere sa conduci, mai ales ca, or avea ele doar doua benzi, dar soselele sunt foarte bine ingrijite.

Daca tot am adus vorba din nou despre sosele, merita precizat ca pentru letoni, de fapt, pentru toti balticii, Passatul de zi cu zi al lor e Volvo 60, neaparat break, semn ca oamenii acelor parti de lume sunt interesati mai mult de trainicia si utilitatea lucrurilor si mai putin de fitele etalarii unei bunastari de multe ori nemeritate, la care se dedau multi conationali de-ai mei.

Si mai trebuie spus ca, spre deosebire de Romania, si in Lituania, si in Letonia, si in Estonia despre care voi povesti saptamana viitoare, masinile sunt cel mai probabil la mana a treia, nici macar la a doua, fiind mai vechi decat cele ale romanilor nostri. Si cum am spus mai sus, in marea lor majoritate, suedeze. Nu e de mirare.

La fel cum nu e de mirare cand aflam de la ghidul local ca Letonia nu prea e interesata de constructia de autostrazi, pentru ca doreste sa limiteze la maxim interventia asupra naturii, asupra padurilor in special, inclusiv prin evitarea, pe cat se poate, a hasurarii tarii cu drumuri de mare capacitate. Si mai aflam ca economia Letoniei este orientata masiv spre domenii de viitor, precum informatica de performanta, robotica si cercetarea tehnologica aplicata, toate, aducatoare de profit consistent.

Tot ca un obicei al zonei tarilor baltice, nici casele din satele Letoniei nu au garduri. Daca, asa cum va povesteam acum doua saptamani, in Lituania, doar unele erau strajuite de copaci, restul nici macar atat, aici aproape toate gospodariile sunt inconjurate de molizi sau mesteceni binecuvantati de aerul curat si strajuiti de sus de norii valatuciti de vanturile Marii Baltice, nori care te indeamna sa ghiceste povesti nespuse ori povesti uitate, despre vremurile cand in Letonia traiau triburile de latvi sau mai tarziu, cand a fost ocupata de poloni si lituanieni sau despre perioada neagra a anilor in care a facut parte din URSS.

Probabil ca multe au fost pacatele rusilor si in aceasta tara, daca, dupa restaurarea independentei din 1991, guvernul local a retras cetatenia sovieticilor care nu au putut dovedi ca fac parte din familii ale cartor trei generatii s-au nascut pe teritoriul leton, dupa care i-a trimis peste granita la ei, in Rusia. Oricum, au ramas destui si aici, cam 20 % din populatie fiind rusi care profita si ei de binefacerile Uniunii Europene.

Acum, insa, letonii sunt independenti si isi vad de bunastarea lor pe care si-o construiesc cu indrazneala, adoptand politici ale viitorului, dar facand ca interesul national sa primeze.

Cel mai bine, acest lucru se vede din absenta marilor lanturi europene de retail. In afara de Lidl, pe care il gasesti din Florida si pana la Moscova, si de Spaar, din Austria, retele care au prezente limitate pe piata zonala, la fel ca in celelalte doua tari baltice, regulile jocului le fac retele comerciale autohtone, cum ar fi Yoy, Maxima, Rimi Hiper, Mego sau LaTS. Bravo lor!

Asta am vazut mai ales in Riga, acolo unde am descoperit in primul rand un oras care te ademeneste cu linistea si parfumul sau de ev mediu tarziu, si care aminteste de vechile legaturi comerciale cu Liga Hanseatica. Strazile, cu drumul lor intortocheat, te duc spre un centru plin de terase si restaurante, zona turistica putin populata. Pana la urma, Letonia nu este o tinta pentru vizitatorii straini, cine stie de ce, poate distanta, poate frigul, nu stiu.

Fetele oamenilor par linistite. Letonii sunt mai veseli si mai joviali ca lituanienii cei incruntati si bosumflati fara motiv. Stand la o cafea pe o terasa, si intrand in vorba cu o pereche de letoni, aflu ca ei vizitasera deja Romania. Fusesera in Bucuresti, binenteles, in Centrul Vechi, in Brasov, in Cluj si in Maramures. Si le-a placut foarte mult. Le-am raspuns zambind ca, daca acum suntem noi la ei, atunci putem spune ca scorul este unu la unu, si nu e rau deloc. Ei afla despre noi, noi, despre ei si asa se croieste lumea asta, prin calatorii nesfarsite si prin povesti adunate de peste tot.

Terminand cafeaua, mergem sa intram in cateva magazine. Asa am ajuns sa intru intr-un magazin de spirtoase, loc din care am cumparat o sticla de vodka Moskovskaya. Nu mai vazusem asa ceva din 1977 si tocmai de aceea, cand am ajuns acasa, la Bucuresti, i-am spus sotiei sa o ascunda si sa nu mi-o dea decat pe 5 decembrie, de ziua mea.

Curios ca se afla la vanzare asa ceva, l-am intrebat pe vanzatorul care era si proprietarul magazinului cum de se poate asta, gandind ca marfurile din Rusia sunt supuse embargoului. Mi-a spus ca Moskovskaya s-a produs dintotdeauna in Letonia. L-am crezut, pentru ca, in anii '70, cand se importa si la noi, pe eticheta scria Made in URSS, nu Made in Letonia, Bielorusia, Moldova sau mai stiu eu ce alta republica sovietica. Stiti povestea, pantoful stang se facea in Uzbekistan, pantoful drept se facea la Minsk, iar pe eticheta scria URSS.

Ilie Stoian: In Lituania, trebuie sa stii rusa ca sa te intelegi cu ucrainenii

Spunandu-i ca, pana in 1980, in Romania se importa din URSS Ruskaya, Stolichnaya, Moskovskaya si Krepkaya, l-am intrebat cum de s-a facut ca Letonia pastreaza marca, drept pentru care vanzatorul mi-a dat o mica lectie de comert: "Daca marca e cunoscuta, de ce sa nu o folosim, mai ales ca noi, letonii, am produs aceasta vodka!? Ce daca aminteste de Moscova? Bem, ne simtim bine si facem bani!" Corect, am spus eu, bucuros ca am putut sa cumpar asa ceva. Am multumit, am spus ,,la revedere!" si am plecat mai departe, spre faleza fluviului Daugava care taie in doua capitala Letoniei.

De acolo, de pe valeza, vezi pe celalalt mal orasul nou. Acolo se fac banii, acolo, unde incepe sa se ridice un centru de afaceri ai carui zgarie-nori care incep sa se adune an de an iti sugereaza dinamica dezvoltarii acestei tari si, mai ales, iti spun ca letonii vor dori sa rivalizeze curand cu estonienii, in privinta volumului de afaceri si a profitului realizat.

Se lasa seara. Esti obosit, dar linistit si bucuros ca ai vizitat, chair si in fuga, o tara de la care ai ce invata. Te indrepti spre hotel, gandind ca poezia verde a padurilor rimeaza, iata, cu poezia la fel de verde, dar mult mai cinica, a banilor care se aduna, se aduna, se aduna…

Adormi cu acest gand, asteptand dimineata care te va duce spre Estonia, cea mai bogata dintre cele trei tari baltice.

The post Ilie Stoian – Letonia, ca un verde fara sfarsit appeared first on Cotidianul RO.