Imagini cu urmarile atacului asupra orasului Dnipro, unde opt persoane au fost ucise

Imagini cu urmarile atacului asupra orasului Dnipro, unde opt persoane au fost ucise

Imagini cu urmarile atacului asupra orasului Dnipro, unde opt persoane au fost ucise


Un atac cu rachete al Rusiei asupra regiunii Dnipropetrovsk, aflata in centrul Ucrainei, a ucis cel putin opt persoane, a ranit peste 25 si a avariat instalatii de infrastructura critica, au anuntat autoritatile locale, citate de Reuters.


Presedintele ucrainean Volodimir Zelenski a transmis, la randul sau, ca mai multe etaje ale unui bloc de locuit au fost avariate, precum si o gara din orasul Dnipro, centrul administrativ al regiunii.


Rusia ,,trebuie trasa la raspundere pentru teroarea sa si fiecare racheta, fiecare drona Shahed trebuie sa fie doborata. Lumea poate sa garanteze asta, iar partenerii nostri dispun de capacitatile necesare", a spus el.


Ministrul de interne ucrainean, Ihor Klimenko, a anuntat ca cel putin opt persoane, dintre care doi copii, au fost ucise in urma atacului, doua in Dnipro si sase in districtul Sinelnikovski, unde peste 12 case au fost avariate.


La randul sau, guvernatorul regiunii Dnipropetrovsk, Serhii Lisak, a declarat ca apararea aeriana a doborat 11 din cele 16 rachete si noua din cele 10 drone lansate de fortele ruse asupra regiunii.


Societatea feroviara ucraineana Ukrzaliznitia, administrata de stat, a informat ca Rusia a vizat in mod deliberat infrastructura sa, in care au fost raniti mai multi angajati ai sai. Compania si-a inchis statia din Dnipro si a redirectionat trenurile care urmau sa treaca prin oras.


Urmareste relatarea LIVETEXT a razboiului din Ucraina


Comments