Imagini socante: un nou caz ,,George Floyd” in SUA. ,,Nu pot sa respir”, spune un afro-american care...


Un afro-american, Frank Tyson, in varsta de 53 de ani, recent eliberat conditionat de la inchisoare, suspectat de faptul ca era implicat intr-un accident rutier, a murit in timpul arestarii, pe 18 aprilie, in statul Ohio. Scena aminteste de moartea lui George Floyd, in 2020, decedat dupa ce un politist si-a pus genunchiul pe gatul lui in cursul arestarii, relateaza News.ro.


Cazul este reflectat de presa de cateva zile, dupa publicarea unei inregistrari video a arestarii. In imaginile surprinse de camera corporala a unui politist, care circula pe retelele de socializare, se aude cum barbatul spune de mai multe ori ca nu poate respira in timp ce este tinut la podea, incatusat, iar agentul tine genunchiul pe spatele sau.


Barbatul, in varsta de 53 de ani, a murit in cateva minute, iar scena a avut loc joi, 18 aprilie, la ora locala 20:00.


WARNING: GRAPHIC ? Police in Ohio commit an extrajudicial execution on a man who's heard saying "I can't breathe." One of the cops proudly says "I've always wanted to be in a bar fight" while Frank Tyson, 53, is facedown on the floor dying without first aid. pic.twitter.com/Evlr46BHZF

— Fifty Shades of Whey (@davenewworld_2) April 25, 2024

,,Nu pot sa respir. Nu pot... Elibereaza-mi gatul"


Politistii au intervenit in urma unui accident rutier, iar un trecator le-a semnalat ca soferul vehiculului s-a refugiat in barul alaturat. Politistii au impins usa tavernei, unde au fost intampinati de o femeie. ,,Va rog, scoateti-l de aici, acum!", le-a spus ea.


Urmeaza o arestare in forta. Frank Tyson incearca sa se apere, tranteste un taburet in fata politistilor si ridica tonul. ,,Ei incearca sa ma omoare", ,,sunati seriful", repeta el in mai multe randuri. Politistii il prind, il pun la pamant si il tin la sol.


Un politist il incatuseaza, in timp ce altul isi tine genunchiul pe partea de sus a spatelui barbatului, aproape de gat. Aceasta scena dureaza 30 de secunde.


Frank Tyson se aude spunand in mai multe randuri: ,,Nu pot sa respir. Nu pot... Elibereaza-mi gatul". In replica, un ofiter striga ,,Calmeaza-te!" si ,,Esti bine", dupa care se ridica. Inregistrarea video dureaza in total 36 de minute, noteaza Reuters.


Timp de sase minute, Frank Tyson ramane nemiscat, cu fata la podea, in timp ce agentii vorbesc cu clienti din bar. Un politist se adreseaza atunci barbatului de la pamant si-l intreaba daca s-a calmat. Niciun raspuns. Inregistrarea surprinde apoi un politist care verifica daca respira si ii ia pulsul.


Agentii ii scot apoi catusele si incep sa-l resusciteze. Ii administreaza doze de Narcan. Ulterior, soseste la fata locului un echipaj al ambulantei. Il scot pe Frank Tyson din bar pe o targa si il transporta intr-o ambulanta.


Barbatul in varsta de 53 de ani a fost declarat mort la spital, la ora locala 21:18, la aproape o ora dupa arestare.


WARNING: GRAPHIC ? Police in Ohio commit an extrajudicial execution on a man who's heard saying "I can't breathe." One of the cops proudly says "I've always wanted to be in a bar fight" while Frank Tyson, 53, is facedown on the floor dying without first aid. pic.twitter.com/Evlr46BHZF

— Fifty Shades of Whey (@davenewworld_2) April 25, 2024

Politistii, in concediu administrativ


Politistii din Canton implicati in incident au fost identificati, Beau Schoenegge si Camden Burch, potrivit postului american de televiziune WKYC. Amandoi au fost plasati in concediu administrativ, iar Biroul de Anchete Criminale (OCI) din Ohio ancheteaza incidentul.


,,Vreau sa-mi exprim cea mai profunda simpatie fata de rudele domnului Tyson", a declarat seful politiei din Canton, John Gabbard. Acesta a dat asigurari ca va exista o ancheta amanuntita.


Frank Tyson a fost eliberat din penitenciar la 6 aprilie, dupa ce a ispasit 24 de ani de inchisoare intr-un dosar de rapire si furt.


Cazul aminteste de moartea lui moartea lui George Floyd, un afro-american ucis in timpul arestarii, dupa ce Derek Chauvin, un politist din Minneapolis, si-a tinut genunchiul pe gatul sau timp de noua minute.


Fostul politist a fost condamnat la 22 de ani si jumatate de inchisoare dupa ce a fost gasit vinovat de omor. Inainte de a-si pierde constienta si a muri, George Floyd, in varsta de 40 de ani, a spus in mai multe randuri ,,Nu pot sa respir" si l-a implorat pe politist sa-si ia genunchiul de pe gatul sau.


Aceleasi vorbe sfasietoare au fost spuse in iulie 2014 de Eric Garner, un afro-american care a murit asfixiat in timpul unei arestari de catre Politia din New York.


Miscarea Black Lives Matter a fost fondata in 2013, dupa achitarea in SUA a celui care l-a impuscat pe Trayvon Martin si a devenit izvorul unei serii de proteste globale in 2020, dupa moartea lui George Floyd si cea a Breonnei Taylor.


Comments