IMBOGATIREA IN DUMNEZEU – Pilda bogatului caruia i-a rodit tarina

IMBOGATIREA IN DUMNEZEU – Pilda bogatului caruia i-a rodit tarina

IMBOGATIREA IN DUMNEZEU Zis-a Domnul pilda aceasta: Unui om bogat i-a rodit din belsug tarina. Si el cugeta in sine, -zicand: Ce voi face, ca n-am unde sa adun roadele mele?

Si a zis: Aceasta voi face: Voi strica hambarele mele si mai mari le voi zidi si voi strange acolo toate roadele mele si bunatatile mele; si voi zice sufletului meu: Suflete, ai multe bunatati stranse pentru multi ani; odihneste-te, mananca, bea, veseleste-te. Insa Dumnezeu i-a zis: Nebune! In aceasta noapte vor cere de la tine sufletul tau. Si cele ce ai pregatit ale cui vor fi? Asa se intampla cu cel ce-si aduna comori pentru sine insusi si nu se imbogateste in Dumnezeu.( Luca 12, 16 21)

Adesea, in lumea noastra, in loc ca relatia cu bunurile materiale sa fie simpla si fireasca, ea devine complicata, scotand la iveala una dintre cele mai mari slabiciuni umane. In loc ca omul sa stapaneasca lucrurile materiale, acestea ajung sa fie cele care il stapanesc pe el...

Asa s-a intamplat si cu bogatul din Evanghelia de astazi. El a primit darul lui Dumnezeu exprimat pe pamant prin cele materiale: `i-a rodit tarina". Din iubire si prin milostivire, Dumnezeu imparte, ofera si ii daruieste creatiei Sale din bogatia Sa infinita. Principalul beneficiar al darurilor Lui este cea mai frumoasa creatura a Sa: omul. Din pacate, adesea, tot omul este si cea mai nerecunoscatoare dintre creaturi...

Dumnezeu il incarca pe om cu valori: sufletul, libertatea si posibilitatea de a alege, capacitatea gandirii si frumusetea de a crea, sansa de a fi activ in mijlocul semenilor, dar si bunurile materiale de care omul are nevoie spre a trai in lumea fizica.

Pe de alta parte, nu doar omul este valorizat de Creator! Omul a primit puterea si responsabilitatea de a da valoare actiunilor sale, rezultatelor actiunii altora, ca si lucrurilor cu care el interactioneaza. Sintagma `Omul sfinteste locul" indica, in formulare simpla, dar clara, realitatea ca ceea ce omul a primit de Sus fructifica si inmulteste jos, in lumea in care el traieste, ca cele materiale isi gasesc implinirea in cele spirituale: prin puterile sale duhovnicesti, interioare. Omul influenteaza benefic si infrumuseteaza materia insasi.
Dar nu asa face bogatul, nu!

Cand materia subjuga duhul

Desi s-a imbogatit ,,peste noapte", omul din pilda evanghelica este foarte sarac! El crede ca stapaneste bunurile materiale, cand de fapt acestea il stapanesc pe el. Goana dupa avere si dupa implinirea acestei alergaturi l-a facut sa uite de suflet, de sfarsitul vietii pamantesti, sa uite chiar de Dumnezeu.

Mai mult, bogatul confunda planurile: primeste bunuri materiale destinate trupului, dar considera ca sufletul este cel care se va bucura de ele: ,,suflete, acum ai multe bunatati stranse pentru multi ani; odihneste-te, mananca, bea, veseleste-te". Aceasta se intampla atunci cand uitam de scopul pentru care au fost primite aceste bunuri: faptul ca ele sunt necesare pentru desfasurarea vietii in limita unui trai decent. Problema este de fapt relativa, deoarece decenta insasi este relativa, fiecare dintre noi se raporteaza la un alt necesar pentru un trai decent. Astfel ca ne putem ghida doar dupa un bun simt determinat de ,,a avea suficient pentru fiecare zi".
Stim de la Hristos Domnul ca ,,acolo unde este comoara ta, acolo va fi si inima ta" (Matei 6, 21). Alipirea inimii de bunurile materiale este ceea ce Mantuitorul a condamnat de fiecare data atunci cand s-a referit la bogatie si la bogati. Asa cum de fiecare data a laudat buna ,,administrare" a lucrurilor pamantesti, indemnandu-ne sa nu ne lasam stapaniti de ele.

Iar pentru a nu fi subjugati de acestea, bine este sa daruim din ele si altora…

A darui inseamna a iubi

Omul primeste, dar, la randul lui, firesc este sa simta nevoia sa daruiasca din bogatia, ba chiar si din saracia sa. Firesc este sa priveasca imprejur si sa identifice in multime mainile intinse care ii cersesc iubirea!

Apostolul ne atrage atentia, interogativ: ,,Dar cel ce are bogatia lumii si-l vede pe fratele sau in lipsuri si inima si-o-nchide fata de el, cum ramane-ntru el iubirea lui Dumnezeu?" (1 Ioan 3, 17). La modul cel mai inalt, ii devenim celuilalt ,,aproape" in clipa in care reusim sa ne golim de egoism si de automultumire si sa alergam iubitor spre el, daruindu-i cele de care are nevoie - spirituale si materiale -, act prin care ne daruim pe noi insine!

,,Orice viata adevarata este intalnire", spune un mare ganditor al secolului XX. Bogatului i-a rodit tarina, dar a uitat sa lucreze la rodirea sufletului in iubirea semenilor. El refuza sa ii intalneasca pe cei carora poate sa le imparta din averea sa; in jurul nostru exista si vor exista intotdeauna saraci cu care sa ne impartim avutul mai mic sau mai mare. El uita ca darul lui Dumnezeu, chiar darul material, se imparte, pentru a se transforma in unul spiritual. El considera ca totul i se cuvine lui, ca ceea ce a primit `la vedere", in lanurile intinse si bogate, se ascunde, se asaza ,,la nevedere", se pune sub obroc, ferit de ochii semenilor, dar si de privirea lui Dumnezeu!
Dumnezeu nu poate fi decat trist atunci cand - egoisti, autosuficienti si foarte multumiti de reusitele noastre - ne stricam hambarele vechi si ridicam altele noi spre a aseza si a ascunde aici ,,toate roadele si bunatatile" venite de la El... cu intentia de a le avea doar pentru noi.

Bogatia spirituala unica a persoanei provine din faptul ca ea se impartaseste la modul propriu si direct din bogatia dumnezeirii, care este inepuizabila. Dar omul se impartaseste, de asemenea, si din bogatia duhovniceasca a semenului sau si, la randul lui, ii transmite aceluia din plinirea sa: ,,Cel ce-l iubeste pe fratele sau ramane in lumina" (1 Ioan 2, 10). Imbogatirea omului din Dumnezeu si de la semeni se realizeaza numai prin legatura pe care persoana o face cu alte persoane.
Si cat de unica este trairea frumusetii de a darui, de a te darui... Caci daruirea este expresia bogatiei interioare, este miezul iubirii.

Dar dragostea fata de aproapele, daca este adevarata si sincera, nu poate ramane in sfera teoreticului: ,,Credinta, daca nu are fapte, este moarta!" (Iacov 2, 17).

Adevarata dragoste se lucreaza practic. Amintim aici situatia total opusa acesteia, atunci cand samarineanul milostiv, aflat pe drumul sau, nu a trecut nepasator pe langa cel aflat in nevoie, ci in mod dezinteresat s-a ocupat cu iubire si cu bunavointa de el. El a jertfit dintru ale sale: energie, timp, bani, le-a oferit celuilalt cu constiinta unei normalitati, depasind orice granite care i-au stat in cale.

Este tocmai ceea ce bogatul din pilda nu poate face. Acesta se iubeste prea mult pe sine, este orb si egoist, nu mai poate vedea nevoia de iubire a celor din jurul sau.

Comoara care ramane

Dragostea, ca daruire, renuntare la noi insine si acceptare a aproapelui, este jertfa si jertfire.

Bogatul poarta pe chipul sau o masca prin care nu vede ca, in loc sa se imbogateasca, el saraceste. Lui i se pare ca este un nonsens sa renunte la bogatia sa si s-o imparta cu altul, pentru ca nu cunoaste adevarul: numai oferindu-te pe tine altora, in mod liber, numai daruind din bunurile care oricum nu sunt ale tale, numai incetand sa existi pentru tine insuti devii ,,bogat in Dumnezeu".

Intrebarea pe care Dumnezeu ne-o adreseaza fiecaruia dintre noi, ,,Cele pe care le-ai adunat ale cui vor mai fi?", exprima o realitate cruda: adunam mult si impartim putin. De cate ori nu vedem in jurul nostru cum prin bunurile atat de personale si atat de dragi celor trecuti in lumea cealalta umbla maini straine si suflete pentru care ele, acele bunuri, nu mai au nici o valoare! Caci cei pentru care acestea aveau valoare nu mai sunt aici…

Sa nu uitam: comoara din cer, asezata ,,in Dumnezeu", este singura care ramane!

Pr. Prof. Dr. Stefan Iloaie

The post IMBOGATIREA IN DUMNEZEU – Pilda bogatului caruia i-a rodit tarina appeared first on actualmm.ro.