In ultima duminica din octombrie, ceasul se da cu o ora inapoi! URANIA iti spune tot ce trebuie sa s...

De două ori pe an, în România, începe să se vânture o formula inexactă „Ora de Iarnă”.

Dacă, la sfârșitul lunii martie, se discută despre „trecerea la ora de vară”, vorbim despre o afirmație corectă. Dar asta nu pentru că s-ar renunța la „ora de iarnă”. Toamna se vorbește despre ultima duminică a lunii octombrie, când se va trece la „ora de iarnă”. Fals! În ultima duminică a lunii octombrie se revine la Timpului Legal Român (TLR), adică la ora desemnată după criterii științifice, care reprezintă un plus de două ore față de Timpul Universal (+2 TU), luându-se ca reper GMT (Greenwich Mean Time), care corespunde orei 0:00.

urania_horoscop_general_02_4b13aaab52

Atenție! – între ultima duminică a lunii martie și ultima duminică a lunii octombrie ale fiecărui an, pe teritoriul României, funcționează Ora de vară care se referă la faptul că ceasurile au fost date înainte cu o oră față de TLR (+3 ore față de TU), iar în ultima duminică a lui octombrie, când ceasurile se dau cu o oră înapoi, se revine la Timpul Legal Român, adică la criteriul inițial de referință (+2 ore față de TU), restabilindu-se situația anterioară care nu are nici o legătură cu iarna.

Prin urmare, între octombrie – martie, nu funcționează nicio „Oră de Iarnă” ci, cel mult, „ora legală”.

Soluția orei de vară este un artificiu propus și acceptat de unele țări, mai ales cele din Europa, inclusiv Turcia, cu excepția Islandei, Belarusului și a Rusiei, pentru a se aplica criteriul daylight saving time (a folosi la maximum lumina zilei în activitățile industriale, publice și sociale). Această convenție se bazează pe o modificare orară, adusă la cunoștința publicului și acceptată oficial. De altfel, în secolul al XX-lea, în două perioade diferite, în România nici nu s-a aplicat „ora de vară”, valabil fiind, de-a lungul întregului an, numai Timpul Legal Român.

Și, ca să lămurim lucrurile până la capăt, conceptul însuși de a face economie, folosind la maximum virtuțile luminii de zi sau ale unei perioade mai lungi de lumină naturală specifice verii, a fost lansat în 1895 într-o țară care nu cunoaște iarna: Noua Zeelandă.

Dacă nici denumirea și nici practica „orei de iarnă” nu a existat în vreo țară, în schimb, funcționează alte „corecții” orare printre care:

De aceea, chiar dacă cititorii vor găsi, la tot pasul, expresia „oră de iarnă”, ei nu trebuie să se lase influențați de autoritatea vreunei cărți, a unui studiu sau de notorietatea vreunei persoane instruite: indiferent în ce context va apărea, tot greșită și nemotivată științific, va fi ea.

Și, ca să fim corecți până la capăt, nu oamenii de știință, ci mass-media a introdus formula „oră de iarnă”, plecându-se de la un principiu fals și naiv: dacă există o oră de vară, cealaltă oră, trebuie să fie, prin opoziție, de iarnă.

Comments