Inca o zi libera in calendar. Care sunt conditiile pe care trebuie sa le indeplinesti

Inca o zi libera in calendar. Care sunt conditiile pe care trebuie sa le indeplinesti

Inca o zi libera in calendar. Care sunt conditiile pe care trebuie sa le indeplinesti

Acestia ar urma sa beneficieze de o zi libera de la serviciu. Potrivit proiectului depus, angajatorii ar urma sa deconteze aceste zile libere acordate, din impozitul pe profit.

,,70.000 de romani mor anual pentru ca nu primesc la timp primul ajutor. Am gandit un mecanism prin care nici sa nu obligam, nici sa nu impovaram angajatorii.

Ii incurajam pe cei care vor sa urmeze cursuri de prim ajutor astfel incat, in situatia producerii unor incidente, sa poata ajuta pe cei in nevoie", a subliniat deputatul initiator, scrie ziare.ro

Predarea educatiei de prim-ajutor in scoli

Un alt proiect pe acelasi subiect, initiat tot de Apostol, prevede predarea educatiei de prim ajutor in scoli.

,,Educatia de prim ajutor salveaza vieti. Este primul pas pe care il putem face - sa pregatim generatiile viitoare sa fie pregatite.

De cand am preluat mandatul, lucrez pentru a introduce Educatia de prim ajutor in scolile noastre. Imi doresc ca toti copiii sa fie pregatiti sa acorde ajutor in situatii limita. Sa poata salva vieti daca situatia o cere.

Dar, pentru asta, trebuie ca Educatie de prim ajutor sa fie o materie atractiva, predata de specialisti cu pregatire psihopedagogica si cu o baza practica. Copiii au nevoie sa inteleaga, sa vada, sa exerseze, nu sa invete pe de rost", a transmis deputatul Alin Apostol, citat de presa centrala.

Proiectul de lege a fost intocmit ca urmare a intrevederilor avute de deputatul USR cu mai multi experti, atat de la Crucea Rosie, cat si din partea DSU, cu reprezentanii Consiliului National al Elevilor si ai Administratiei Prezidentiale.

Cele doua legi au fost propuse dupa ce o eleva de 14 ani de la Scoala Gimnaziala Geaca din judetul Cluj s-a inecat cu un jeleu si ulterior a murit.

Zilele libere 2023:

1 iunie (joi) - Ziua Copilului

4 iunie si 5 iunie (duminica si luni) - A doua zi de Rusalii

15 august (marti) - Adormirea Maicii Domnului

30 noiembrie (joi) - Sfantul Andrei

1 decembrie (vineri) - Ziua Nationala a Romaniei

25 decembrie si 26 decembrie (luni si marti) - Craciunul

In acest an, cei care lucreaza la stat vor avea in plus zilele de 2 iunie (vineri) si 14 august (luni) libere, cu recuperare, cu scopul de a crea punti intre zilele deja libere si weekenduri.

Comments