Incepe judecata in Dosarul Colectiv. Primul termen, marti la Judecatoria Sectorului 4

Incepe judecata in Dosarul Colectiv. Primul termen, marti la Judecatoria Sectorului 4

Primul termen pe fond în dosarul Colectiv are loc, marți, la Judecătoria Sectorului 4. Cei trei patroni ai clubului, în care și-au pierdut viața 64 de persoane, sunt acuzați de ucidere din culpă, vătămare corporală și neluarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă.

În dosar sunt vizați cei trei patroni ai clubului, Alin George Anastasescu, Paul Gancea și Costin Mincu, scrie Agerpres.ro. În dosar mai sunt judecați Daniela Niță, patroana firmei de artificii SC Golden Ideas Fireworks Artists SRL, Cristian Niță, directorul societății, și pirotehnistul Viorel Zaharia, precum și persoanele juridice SC Colectiv Club SRL și SC Golden Ideas Fireworks Artists SRL.

Dosarul Colectiv a fost trimis în instanță de procurorii Parchetului General pe 28 aprilie 2016. Procesul s-a desfășurat în camera preliminară timp de aproape 10 luni.

Primul termen pe fond începe, după ce magistrații Judecătoriei 4 au respins, în octombrie 2016, toate cererile și excepțiile depuse de inculpați. Două luni mai târziu, în decembrie 2016, a fost luată și de Tribunalul București.

Magistrații au respins cererea prin care Alin Anastasescu a vrut restituirea dosarului la Parchet și excluderea unor probe, precum imagini video înregistrate în seara zilei de 30 octombrie 2015, când a avut loc incendiul în clubul Colectiv, expertize în incendii și construcții, dar și procese-verbale de redare imagini.

Totodată, a fost respinsă solicitarea făcută de patroana firmei de artificii. Daniela Niță a cerut excluderea unor mijloace de probă – declarația unui martor din 31 octombrie 2015, toate procesele-verbale întocmite de procurori, declarațiile date de ea pe 8 aprilie 2016.

Și Cristian Niță a cerut excluderea unor probe, însă magistrații nu i-au respins cererea.

Începe judecata în Dosarul Colectiv. Ce susțin anchetatorii

Procurorii Parchetului General arată în rechizitoriu că patronii Colectiv „au încurajat și permis accesul unui număr de persoane mult peste limita admisă a clubului, în condițiile în care spațiul nu era prevăzut cu mai multe căi de evacuare în caz de urgență, precum și desfășurarea unui spectacol pirotehnic (foc de artificii) în incinta acoperită a clubului situat pe strada Tăbăcarilor nr. 7, sector 4, în condițiile amenajărilor interioare improprii unor astfel de activități, caracterizate prin existența unor materiale ușor inflamabile, montate cu încălcarea dispozițiilor legale și pentru evitarea costurilor suplimentare (obiecte de decor și pentru izolare fonică pe stâlpii de susținere, pereți și tavan, spumă poliuretanică neignifugată), cu consecința producerii unui incendiu în seara de 30.10.2015″.

Potrivit anchetatorilor, Alin George Anastasescu, Paul Gancea și Costin Mincu „nu au asigurat cadrul organizatoric și mijloacele necesare securității și sănătății în muncă, (…) nu au luat măsuri pentru evacuarea personalului și a clienților prin asigurarea unui număr de căi de ieșire, suficient și prevăzut de lege, marcate și dotate corespunzător, și nu au stabilit clauze privind sănătatea și securitatea în muncă cu prezentarea riscurilor specifice pentru securitatea și sănătatea în muncă în cadrul clubului la încheierea contractului de prestări servicii dintre SC Club Colectiv SRL și SC Digidream Multimedia SRL”.

Un pirotehnist și patroana firmei de artificii, vizați în dosar

În același dosar este vizată și patroana firmei de artificii. Daniela Niță este acuzată de ucidere din culpă, în formă agravată. Procurorii susțin că Niță, în calitate de administrator al SC Golden Ideas Fireworks Artists SRL, a procurat de la societatea Enigma Firework Limited din Bulgaria produse pirotehnice „fântână de scenă”, neînsoțite de fișe tehnice. Netraduse, instrucțiunile de utilizare în limba bulgară de pe eticheta fiecărui produs menționau că artificiile trebuiau folosite în spațiu deschis și amplasate în poziție verticală, pe un suport stabil și plat.

Fără a face vreun instructaj privind modul de folosite a produselor pirotehnice și fără a da indicații cu privire la noul loc de muncă (clubul Colectiv), Niță le-a cerut pirotehniștilor Marian Moise și Viorel Zaharia să monteze și să acționeze, la 30 octombrie 2015, artificiile într-un spațiu închis. Asta cu toate că știa că la acel eveniment urmau să fie prezente numeroase persoane.

Mai mult, Daniela Niță este acuzată de vătămare corporală din culpă, în formă agravată; neluarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă; favorizarea făptuitorului și sustragerea sau distrugerea de probe ori de înscrisuri. Procurorii susțin că, după producerea incendiului, împreună cu Cristian Niță și Adriana Moise, a procedat la distrugerea și sustragerea de documente care reprezintă probe în cadrul procesului penal.

Totodată, Viorel Zaharia, pirotehnist la firma de artificii, este acuzat de ucidere din culpă, în formă agravată; vătămare corporală din culpă, în formă agravată; nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă.

Comments