INEDIT: s-a inventat farfuria care "topeste" 30 de calorii din fiecare portie de mancare

INEDIT: s-a inventat farfuria care "topeste" 30 de calorii din fiecare portie de mancare

INEDIT: s-a inventat farfuria care "topeste" 30 de calorii din fiecare portie de mancare

Fundaţia pentru Promovarea Sănătăţii din Thailanda a găsit o modalitate inedită de a lupta împotriva problemei obezităţii, cu care ţara se confruntă.

Concret, este vorba despre o farfurie cu un design special - "AbsorbPlate" -, care  reţine grăsimea din mâncare. Astfel, aproximativ şapte mililitri de ulei/grăsime vor fi "absorbiţi" din fiecare porţie, adică echivalentul a 30 de calorii, scrie The Telegraph.

"Mâncarea thailandeză este delicioasă, dar uneori este foarte grasă. Din cauza acestor preparate grase, Thailanda are a doua cea mai mare rată a obezităţii din Sud-Estul Asiei şi determină o prevalenţă a problemelor de sănătate precum colesterolul ridicat şi presiune arterială ridicată", explică iniţiatorii proiectului.

Aşadar, chiar dacă "Obiceiurile nesănătoase de consum sunt greu de schimbat, iar cei mai mulţi thailandezo aleg în funcţie de gust", farfuria "miraculoasă" ar putea fi un pas important pentru educarea populaţiei.

Articole recomandate

Comments