INFRASTRUCTURA SPORTIVA – Investitie de 58.000 de euro intr-un nou teren de sport in Somcuta Mare

INFRASTRUCTURA SPORTIVA – Investitie de 58.000 de euro intr-un nou teren de sport in Somcuta Mare

INVESTITIE. In orasul maramuresean Somcuta Mare, dupa finalizarea constructiei stadionului (care a durat aproape opt ani) – echipa locala, Progresul, activeaza in liga a IV-a -, se va investi intr-o noua baza sportiva. Autoritatile publice locale au anuntat edificarea unui teren de sport multifunctional, cu gazon sintetic.

&

Noua baza sportiva, care va beneficia si de nocturna, va fi amplasata in intravilanul orasului, pe strada Republicii, in incinta Scolii generale nr. 1 (in prezent, scoala cu clase I-IV nu are niciun teren de sport) si a fost introdus in strategia de dezvoltare locala, considerandu-se ca va contribui la incurajarea practicarii activitatilor sportive (tenis de camp, handbal, baschet si mini-fotbal) de tinerii din oras.

&

Investitia se va face pe un teren in suprafata de peste 4.200 de metri patrati si este estimata la aproximativ 58.000 de euro (din care constructia si montajul sunt estimate la peste 47.000 de euro), durata de executie fiind de un an. Aproape intreaga investitie (49.000 de euro) este eligibila pentru finantare de la Agentia pentru Finantarea Investitiilor Rurale, prin FEADR (finantarea din partea bugetului local este cuantificata la aproximativ 9.000 de euro).

&

2mnews

Comments