Interlop, ascuns in tunelul saunei din propria locuinta

Interlop, ascuns in tunelul saunei din propria locuinta

Interlop, ascuns in tunelul saunei din propria locuinta

Emil Caran, condamnat la trei ani de închisoare pentru tâlhărie își construise un tunel pe lângă pereții saunei din propria locuință şi mascase intrarea cu un lambriu.

Interlopul este membrul clanului Caranilor, condus de frații săi Ștefan Răducan cunoscut drept Fane al lui Caran și Aurel Răducan, și el dat în urmărire generală în același dosar. Membrii clanului au fost trimiși în judecată pentru cămătărie, șantaj, violuri, lipsire de libertate și ultraj contra bunelor moravuri.

Polițiștii Capitalei au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea emis pe numele unui bărbat în vârstă de 40 de ani prin care a fost condamnat la trei ani și zece luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice.

Potrivit sursei citate, pe numele acestuia era emis și un mandat de arestare preventivă într-o altă cauză, pentru cămătărie și șantaj.

"Acesta era urmărit din luna octombrie 2015 și a fost depistat într-o locuință de pe raza județului Ilfov", se mai arată în comunicat.

Articole recomandate


Comments