Interventie extrem de rara a Reginei Angliei. Ce le-a cerut britanicilor
Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii le-a cerut britanicilor să găsească "un teren comun" de înţelegere, intervenţie considerată ca o referire directă la dezbaterea privind Brexit-ul care afectează în prezent Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, relatează vineri AFP.
"Pentru mine, aceste abordări sunt atemporale şi le recomand tuturor", a adăugat ea, adresându-se membrilor Women's Institute.
Regina a salutat valorile acestei organizaţii care lucrează pentru femei şi care sunt "răbdarea, prietenia, o abordare comunitară puternică şi luarea în considerare a nevoilor celorlalţi".
Aceste afirmaţii făcute de Regina Elisabeta a II-a au fost interpretate în Marea Britanie ca o referire la tensiunile care marchează dezbaterea privind punerea în aplicare a ieşirii ţării din Uniunea Europeană, programată pentru 29 martie.
În discursul rostit de Crăciun, regina le-a cerut britanicilor să manifeste ''respect'' unii faţă de ceilalţi, aminteşte AFP.
"Chiar dacă ne separă diferenţele cele mai profunde, a-l trata pe celălalt cu respect, ca fiinţă umană, este întotdeauna un prim pas bun", a spus ea în decembrie.
Regina manifestă o strictă neutralitate pe plan politic, discursul tradiţional de Crăciun fiind una dintre rarele ocazii pentru a-şi exprima public opiniile personale.
Comments