Ioana Basescu, Elena Udrea si Dan Andronic, audiati la DNA in dosarul finantarii campaniei lui Bases...

UPDATE Elena Udrea a fost pusă sub control judicar în dosarul în care a fost audiată la DNA, a declarat, joi, avocatul acesteia, Alexandru Chiciu. Acuzaţia adusă fostului ministru este spălare de bani.

„Se cercetează cum s-au finanţat nişte acţiuni de publicitate electorală despre care eu aş vi avut cunoştinţă. În calitate de persoană care mă ocupam neoficial de campania preşedintelui, aş fi ştiut de nişte contracte. Sunt fericită în continuare, chiar şi cu un nou control judiciar“,a declarat Udrea la ieşirea din sediul DNA.
 

UPDATE Potrivit unor surse judicare, ancheta în acest dosar  vizează finanţarea ilegală a campaniei prezidenţiale din 2009 a lui Traian Băsescu. Potrivit surselor citate, în acest caz mai este vizat şi fostul secretar general în Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului Gheorghe Nastasia. Denunţătorul din acest dosar ar fi susţinut că ar fi cheltuit 1 milion de euro, care ar fi fost derulaţi prin mai multe firme. Pe de altă parte, surse judiciare, citate de Agerpres, arată că  valoarea sponsorizărilor din campania electorală s-ar ridica la câteva sute de mii de euro.

Ce spune avocatul lui Nastasia

Avocatul lui Ghoerghe Nastasia, Vasile Pleşa,  a declarat că clientul său a fost pus sub control judiciar în această cauză. Vasile Pleşa a spus că în cazul lui Gheorghe Nastasia, clientul său, procurorii au luat măsura controlului judiciar, în legătură cu o luare de mită, potrivit News.ro.

"Sunt evenimente din anul 2009. Da, s-au impus măsuri preventive. Deocamdată pot să vă spun că pentru domnul Nastasia, care este clientul meu, s-a impus măsura controlului judiciar în legătură cu o luare de mită, în legătură cu campania, cu evenimente din 2009”, a spus Vasile Pleşa, la ieşirea de la Direcţia Naţională Anticorupţie.

Avocatul a precizat că în această cauză sunt denunţuri în care se arată că structuri din acea perioadă care aveau legătură cu unităţile administrativ-teritoriale ar fi participat, la un moment dat, cu sume de bani la campania electorală din 2009.

Vasile Pleşa a precizat că este vorba de un denunţător care a avut în acea perioadă mai multe contracte cu Ministerul Turismului.Avocatul a mai spus că nu ştie ce amestec ar avea Ioana Băsescu, precizând că nu i-a văzut numele în dosar.

Ioana Băsescu, 4 ore de audieri

Ioana Băsescu a ieşit de la DNA, după ce a fost audiată timp de aproape patru ore. La ieşirea de la DNA, Ioana Băsescu nu a făcut nicio declaraţie despre dosarul în care a fost audiată sau dacă este martor ori suspect.

Avocatul Ioanei Băsescu a însoţit-o până la maşina care o aştepta în faţa sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, iar după plecarea acesteia, s-a întors la DNA.

Elena Udrea, însoţită de avocat

Deputatul Elena Udrea s-a prezentat, joi, la Direcţia Naţională Anticorupţie pentru a fi audiată într-un dosar de corupţie.

Elena Udrea a venit însoţită de un avocat. La intrarea în sediul DNA, Udrea a declarat că a primit telefonic citaţia pentru a se prezenta la DNA.

Întrebată în ce dosar şi în ce calitate a fost citată la DNA, Udrea a spus: "Ce mai contează dacă mă aşteptaţi să ies?”.

Dan Andronic: „Sunt citat ca martor”

Patronul ziarului „Evenimentul Zilei” Dan Andronic (Foto: Inquam Photos / Octav Ganea) a venit joi la Direcţia Naţională Anticorupţie, el declarând că a fost citat pentru a fi audiat ca martor într-un dosar din 2015.

Dan Andronic a ajuns la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie în jurul orei 10.00, la intrare spunând că va da declaraţii în calitate de martor.
 

Ioana Băsescu, însoţită de avocat

Fiica cea mare a fostului preşedinte Traian Băsescu, Ioana Băsescu, a ajuns în jurul orei 8.10 la sediul DNA pentru a fi audiată de procurori. Nu se ştie în ce dosar au loc audierile şi nici care este calitatea acesteia - suspect sau martor, însă Ioana Băsescu a venit însoţită de avocat.

Surse judiciare au declarat pentru Mediafax că şi alte persoane vor fi audiate în această cauză pe parcursul zilei.

Fostul preşedinte Traian Băsescu a lansat, miercuri seară, acuzaţii dure la adresa şefei DNA, Laura Codruţa Kovesi, acuzând-o că a format un grup de procurori care se va ocupa de arestarea uneia dintre ficele sale.

”Am aflat prin DNA că este un mic grup de procurori care se jură că mă va face să cer custodia copilului, unuia din nepoţi, adica va aresta părinţii. Sunt câţiva procurori apropiaţi doamnei Kovesi pe care i-a cărat şi i-a pus consilieri după ce au rezolvat nişte dosare. Nu o să spun nume, dar vă spun acest adevăr, va veni şi acea zi când voi face publice numele”, a spus Traian Băsescu la România TV.

Comments