Iohannis, mesaj pentru ambasadori: Va rog sa elaborati un plan pentru aprofundarea si extinderea Par...

„E o oportunitate pentru a reflecta serios ce putem face împreună cu partenerii americani pentru aprofundarea şi extinderea sa. Vă rog să elaboraţi un plan de lucru în acest sens care să vizeze, în scopul pregătirii interacţiunii cu viitoarea administraţie americană, intensificarea cooperării în domeniul securitar, inclusiv aplicarea deciziilor Summitului NATO din iulie, creşterea cooperării economice şi investiţii, respectiv privind cercetarea, inovarea, educaţia şi, nu în ultimul rând, progrese palpabile privind eliminarea vizelor", a declarat Iohannis, la Palatul Cotroceni, la primirea şefilor de misiuni, a consulilor generali şi a directorilor institutelor culturale româneşti cu prilejul Reuniunii Anuale a Diplomaţiei Române.

Şeful statului a precizat că au fost făcuţi paşi însemnaţi în dezvoltarea Parteneriatului Strategic mai ales la nivelul cooperării politice şi militare.

„Faptul că România este astăzi o ţară sigură şi predictibilă într-o regiune nesigură şi imprevizibilă este o realitate tot mai evidentă", a declarat preşedintele.

Sprijinirea minorităţii române

Iohannis le-a solicitat diplomaţilor să promoveze modelul românesc de protecţie a minorităţilor naţionale şi să facă demersuri în statele în care există comunităţi româneşti ca şi acestea să asigure un nivel de protecţie similar celui din România.

„E necesar ca MAE, inclusiv prin Departamentul pentru Relaţia cu Românii de Pretutindeni, să susţină un înalt nivel de protecţie a identităţii persoanelor aparţinând comunităţilor româneşti din afara frontierelor, mai ales că România a reuşit pentru minorităţile naţionale de la noi să creeze un veritabil model de interculturalism eficient ce depăşeşte prin nivelul protecţiei acordat standardul european. Trebuie să promovaţi acest model ca exemplu de bună practică şi să faceţi demersuri ca statele unde sunt minorităţi româneşti să asigure un nivel de protecţie similar celui asigurat în România. Mă refer mai ales la folosirea limbii materne, accesul la educaţie, mass-media şi serviciul religios în limba maternă, elemente fundamentale ale păstrării identităţii”, a mai declarat Iohannis.

De asemenea, preşedintele a făcut apel la echilibru din partea politicienilor aflaţi în prag de campanie electorală. „Pentru că ne apropiem de campania electorală, fac apel de pe acum la echilibru şi raţiune. Politica externă şi de securitate a României trebuie să fie una de consens naţional. Ea trebuie separată de competiţia electorală şi privită doar prin prisma intereselor României ca stat şi ale cetăţenilor noştri", a punctat liderul de la Palatul Victoria.

Comments