Ionel Danca: ,,Hotararea prin care insula Belina reintra in proprietatea statului, adoptata de Guver...

"Un proiect de hotarare de guvern mult asteptat, care ne aminteste de modul in care PSD a inteles si a guvernat Romania, atat timp cat a fost la guvernare. Va amintiti cum un brat al Dunarii a ajuns proprietate personala in administrarea liderilor politici PSD, condusi la acea vreme de Liviu Dragnea. In proprietatea personala, sa spunem cu ghilimelele de rigoare, toata tara a fost, in acea perioada, gandita ca o feuda pentru baronii PSD. Evident, Liviu Dragnea in Teleorman si-a dorit o mosie pe masura ambitiilor sale personale si a transferat Insula Belina din domeniul public al statului in administrarea Consiliului Judetean Teleorman, pentru uzul personal", a afirmat Danca, citat de Agerpres.El a spus ca prin aceasta Hotarare de Guvern se inscrie, practic, Insula Belina in inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului: "Prin proiectul de Hotarare de Guvern, adoptat in sedinta de Guvern de ieri, Insula Belina revine in domeniul public al statului, in inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului si in administrarea Apelor Romane. Este o reparatie a unei monstruozitati juridice realizate de PSD cu domeniul public al statului, in interesul personal al liderilor lor de moment. Acest fapt a fost corectat de Guvernul liberal, o data prin semnarea procesului verbal de predare-primire in luna mai a acestui an, urmat de aceasta Hotarare de Guvern care inscrie, practic, Insula Belina in inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului".

Citeste si Paradisul distractiei de la BELINA, imagini exclusive la Realitatea PLUS! Transmisiune speciala de pe Insula lui Dragnea

Astfel, dupa sapte ani, Insula Belina revine in domeniul public dupa transferul la Consiliul Judetean Teleorman, concesionata apoi firmei TelDrum, controlata de fostul presedinte PSD Liviu Dragnea. Insula Belina a fost administrata in ultimii sapte ani de firma apropiata lui Dragnea.

Citeste si Decizie BOMBA! Trei acuzatii noi pentru Liviu Dragnea: in dosarul Tel Drum

In 2013, parti din Insula Belina si Bratul Pavel, cu o suprafata de 278,78 hectare, respectiv 45 hectare, situate in albia minora a Dunarii, au fost trecute din proprietatea statului in proprietatea judetului Teleorman si in administrarea Consiliului Judetean Teleorman, pentru ca, doar la cateva zile, sa fie inchiriate firmei Tel Drum.

Citeste si Dosarul BELINA. Judecatorii cerceteaza modul in care Insula Belina si Bratul Pavel au ajuns la TELDRUM

Transferul a fost parafat, in noiembrie 2013, cu ajutorul oamenilor de incredere ai lui Liviu Dragnea - Sevil Shhaideh, secretar de stat in Ministerul Dezvoltarii de atunci (condus chiar de Dragnea in perioada decembrie 2012-martie 2014 - n.red.), si Rovana Plumb, ministrul Mediului la acea data. Guvernul Ponta a adoptat Hotararea nr. 943 pe 27 noiembrie 2013, privind transmiterea unor parti de imobile din domeniul public al statului si din administrarea Administratiei Nationale "Apele Romane" in domeniul public al judetului Teleorman si in administrarea Consiliului Judetean Teleorman, precum si darea in administrarea Consiliului Judetean Teleorman a unor parti de imobile aflate in domeniul public al statului si administrarea Administratiei Nationale "Apele Romane".

Citeste si Lovitura in instanta pentru Tel Drum. Insula Belina ramane la Apele Romane

,,Dosarul Belina". Legaturile lui Dragnea cu cea mai profitabila afacere inventata in Teleorman

Citeste si Detalii bomba din rechizitoriul DNA la dosarul Belina. Ce au vazut procurorii pe Google Earth

Reamintim ca procurorii DNA sustin ca, in 2013, parti din Insula Belina si Bratul Pavel au fost trecute ilegal din proprietatea statului in proprietatea judetului Teleorman si in administrarea Consiliului Judetean Teleorman, pentru ca, doar la cateva zile, sa fie inchiriate tot ilegal firmei Tel Drum.

Citeste si BELINA / Al doilea pilot a confirmat deplasarile lui Dragnea pe insula: "Am efectuat in jur de 5-6 zboruri"

DNA ii acuza pe doi fosti membri in Guvern (guvernul condus de V. Ponta - n.red.) - Sevil Shhaideh si Rovana Plumb ca au contribuit la adoptarea nelegala a hotararii de guvern prin care a fost transferata insula Belina din patrimoniul statului in cel al Consiliului Judetean Teleorman si apoi la TelDrum.

Citeste si Reincep audierile in dosarul BELINA. Judecatorii cerceteaza cum a ajuns insula din Teleorman la TELDRUM via Dragnea

In rechizitoriul procurorilor, personajul "cheie" este Liviu Dragnea, procurorii precizand ca liderul PSD se comporta ca adevaratul posesor al insulei Belina.

Citeste si Emotii pentru Dragnea. Judecatorii analizeaza de ce se comporta precum un posesor al insulei Belina

Sevil Shhaideh, la data faptelor secretar de stat in Ministerul Dezvoltarii Regionale si Administratiei Publice (MDRAP), a fost trimisa in judecata de procurorii anticoruptie in dosarul "Belina", fiind acuzata de savarsirea infractiunii de abuz in serviciu. Reamintim ca si Rovana Plumb a fost vizata in acest dosar, fiind acuzata, ca ministru al Mediului, de complicitate la infractiunea de abuz in serviciu. A scapat insa de acuzatii fiind salvata de deputati care nu au incuviintat, in iunie 2018, cererea DNA de urmarire penala.

In acelasi dosar au mai fost trimisi in judecata Adrian Ionut Gadea, la data faptelor presedinte al CJ Teleorman (reales in septembrie 2020, pentru un nou mandat); Ionela Stoian (fosta Vasile), director in cadrul MDRAP la data faptelor; Mariana Sanda Gheorghiu, asistent registrator principal in cadrul Biroului de Cadastru si Publicitate Imobiliara Alexandria; Rodica Gusa, asistent registrator la acelasi birou.

Procurorii sustin ca in anul 2013, prin actiunea concertata a unor persoane cu functii publice, parti din insula Belina si bratul Pavel, situate in albia minora a Dunarii, au trecut ilegal din proprietatea statului in proprietatea judetului Teleorman si in administrarea CJ Teleorman, iar dupa doar cateva zile cele doua proprietati, cu suprafata de 278,78 de hectare si, respectiv, 45 de hectare, au fost inchiriate tot ilegal firmei Tel Drum, pentru realizarea transferului de proprietate fiind adoptata HG 943/2013, act cu caracter individual prin care au fost incalcate o serie de dispozitii legale.

Potrivit anchetatorilor, insula Belina si bratul Pavel, fiind situate in albia minora a Dunarii, fac parte din domeniul public al statului prin efectul legii si al Constitutiei, astfel ca nu puteau fi trecute in proprietatea unui consiliu judetean prin hotarare de guvern, ci doar prin lege.

Comments