IPJ MARAMURES EXPLICA – Echipajul de politie care a parcat masina pe un loc pentru persoanele cu han...

IPJ MARAMURES EXPLICA Pentru corecta informare a opiniei publice cu privire la aspectele semnalate in presa, privind autoturismul de politie parcat pe un loc rezervat pentru persoanele cu handicap, va comunicam ca s-a dispus efectuarea de verificari punctuale si va informam in legatura cu rezultatele acestora.

Echipajul de politie la care faceti referire se afla in executarea atributiilor de serviciu. In jurul orei 08:00 dimineata, pe Bulevardul Unirii din municipiul Baia Mare, politistii au observat un conducator auto care vorbea la telefon in timp ce conducea, punand in pericol siguranta traficului rutier, se arata in comunicatul transmis presei de IPJ Maramures.

Echipajul de politie l-a oprit pentru a-l sanctiona contraventional, in conformitate cu legislatia rutiera.

Intrucat la acea ora traficul era intens, tocmai pentru a nu perturba circulatia pe banda I, echipajul de politie s-a pozitionat aproximativ trei minute pe locul destinat persoanelor cu handicap, avand semnalele luminoase in functiune si luandu-se in considerare ca mai era un astfel de loc disponibil.

Totodata, mentionam ca, in conformitate cu prevederile art. 61 alin(2) din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulatia pe drumurile publice, conducatorii autovehiculelor apartinand institutiilor prevazute la art. 32 alin. (2) lit. a) si b) (inclusiv politia) pot incalca regimul legal de viteza sau alte reguli de circulatie, cu exceptia celor care reglementeaza trecerea la nivel cu calea ferata, atunci cand se deplaseaza in actiuni de interventie sau in misiuni care au caracter de urgenta.

Ii asiguram pe toti cetatenii judetului Maramures ca vom raspunde prompt la toate sesizarile lor, astfel incat activitatea politistilor maramureseni sa fie reflectata/perceputa in mod obiectiv.

Corectitudinea actiunilor profesionale ale politistilor constituie o preocupare permanenta a conducerii inspectoratului.

COMPARTIMENTUL RELAtII PUBLICE IPJ Maramures

citeste si LUPUL, PAZNIC LA OI / ACTUALIZARE - Politistii baimarenii si-au parcat bijuteria pe un loc de parcare destinat persoanelor cu dizabilitati. Ce spun reprezentantii IPJ

The post IPJ MARAMURES EXPLICA – Echipajul de politie care a parcat masina pe un loc pentru persoanele cu handicap era in timpul serviciului appeared first on actualmm.ro.

Comments