Irak: Mai multe rachete au lovit o bază aeriană unde sunt staţionaţi şi soldaţi americani

Irak: Mai multe rachete au lovit o bază aeriană unde sunt staţionaţi şi soldaţi americani

O salvă de rachete a lovit luni seara o bază aeriană din Kurdistanul irakian, omorând un angajat civil şi rănind alţi cinci, precum şi un soldat american, a anunţat coaliţia condusă de SUA, notează AFP, preluată de Agerpres. Cel puţin trei rachete au fost lansate în direcţia Erbil, capitala acestei regiuni autonome din nordul Irakului, iar una a lovit o bază aeriană unde staţionează trupe americane, potrivit sursei. Este pentru prima dată după aproape două luni când astfel de tiruri iau ca ţintă instalaţii militare sau diplomatice occidentale din Irak. Atacul a fost revendicat online de un grup puţin cunoscut numit Awliyaa al-Dam (Gardienii sângelui).

Comments