Irina Begu si-a anuntat retragerea din echipa de Fed Cup. „Prioritatea mea este sa ma calific la Joc...


Irina Begu (105 WTA, 29 de ani) si-a anuntat, cel putin temporar, retragerea din echipa de Fed Cup, dupa eliminarea de la Australian Open, anunta gsp.ro.


Intalnirea dintre echipa Romaniei si cea a Rusiei va avea loc pe 7 si 8 februarie, in sala Polivalenta din Cluj.


La finalul anului trecut, Simona Halep (28 de ani, 3 WTA) anuntase ca nu va juca impotriva Rusiei, astfel ca Florin Segarceanu va avea dificultati serioase in alcatuirea echipei. Monica Niculescu (32 de ani, 129 WTA) e la randul ei in dubii, in timp ce Mihaela Buzarnescu (31 de ani, 111 WTA) e in continuare in proces de recuperare, urmand sa revina pe teren abia in martie.


,,La Fed Cup n-o sa fiu. L-am anuntat pe domnul Segarceanu din decembrie ca nu voi juca. In momentul de fata, prioritatea mea este sa ma calific la Jocurile Olimpice. Am sase luni la dispozitie ca sa fac asta, iar clasamentul nu e in favoarea mea in acest moment; mai am si cateva puncte de aparat in perioada urmatoare, si in aceste conditii, imi va fi greu sa joc Fed Cup.


Practic, de cinci ani am jucat an de an Fed Cup, de doua ori pe an, insa in momentul de fata va trebui sa calculez mai bine si sa iau o decizie cat mai inteleapta", a declarat Irina Begu, potrivit gsp.ro.


Monica Niculescu, care a fost eliminata de la Australian Open, a lasat de inteles ca nu va fi prezenta la duelul de la Cluj.


Monica Niculescu

,,La Fed Cup nu m-am gandit, dar la cate accidentari am avut si la cat de pregatita sunt eu acum, cred ca sunt alte fete mai bine clasate si mai bine pregatite decat mine ca sa participe. Asa cred eu. Totusi, avem fete mai bune, mai bine fizic, care ar putea sa faca o treaba mai buna. Eu am avut prea multe accidentari. Inca nu sunt pregatita. Eu cred ca fetele astea sunt mai bune acum", a declarat Monica Niculescu.


FOTO: Hepta


Comments