Klaus Iohannis, executat silit. Presedintele pierde doua case si este obligat sa returneze chiriile...

Curtea Suprema a decis ca presedintele Klaus Iohannis poate fi executat silit. Seful statului pierde definitiv doua case si trebuie sa restituie banii din chirii. E vorba despre un litigiu din 2016 privind mostenirea unui imobil din Sibiu care a apartinut sotiei presedintelui, Carmen Iohannis. Acum, instanta l-a obligat pe Iohannis sa restituie banii incasati din chirie si sa dea inapoi aceste case.

,,Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamanta Bastea Rodica impotriva deciziei nr. 1973 din 15 iunie 2023 a Curtii de Apel Alba Iulia - Sectia I civila, in contradictoriu cu intimatii-parati Statul Roman prin Municipiul Sibiu reprezentat de Primar si Statul Roman prin Ministerul Finantelor. Definitiva.", se arata in solutia ICCJ din data de 24 septembrie 2024.

Litigiul privind mostenirea casei din Sibiu de pe strada Gheorghe Magheru 35 a fost pierdut de Rodica Bastea, o prietena din Miami a familiei Iohannis. Ea solicitase anularea unui certificat din 2008 prin care statul roman a fost declarat mostenitorul legal al imobilului.

Litigiul, acum transat, bloca recuperarea de catre stat a altui imobil pierdut in instanta de familia Iohannis, in noiembrie 2015. Este vorba de spatiul comercial din strada Nicolae Balcescu 29, din Sibiu.

Statul roman poate recupera acum si acest imobil, precum si cei 260.000 de euro obtinuti din chirie de familia Iohannis. Pentru asta, insa, un notar public din Sibiu va trebui sa deschida o procedura de succesiune prin care statul roman sa fie declarat mostenitor al imobilelor. Apoi statul roman, prin ANAF, poate sa treaca la recuperarea banilor de la Klaus Iohannis.

Cu cei 260.000 de euro, Iohannis ar fi cumparat alte trei case din care de asemenea incasa venituri din chirii.

Comments