LA CLUJ – Incepe judecarea apelului DNA in procesul de coruptie ,,Mita pentru pirita", in care prima...

TERMEN APEL – CORUPTIE. Curtea de Apel Cluj a stabilit primul termen la care va fi judecat apelul DNA din procesul de coruptie in care primarul municipiului Baia Mare, Catalin Chereches, a fost inculpat pentru luare de mita alaturi de alte 3 persoane (Nicolae Dan Trifa, Doru Adrian Mihai si Sorinel Mihai), acuzate de DNA pentru dare de mita, in dosarul ,,Mita pentru pirita".

&

Acest dosar al DNA (despre care aveti detalii la finalul scrierii) judeca fapte presupus a fi comise in anul 2013, a fost inregistrat la 21 septembrie 2018 si a fost tergiversat de inculpati, care au contestat tot ce s-a putut, din aceasta cauza dosarul intrand in faza de judecata efectiva abia in 16 noiembrie 2021, data de la care au fost 12 termene (sedinte de judecata), cea mai mare parte dintre acestea fiind amanate tot la cererea inculpatilor, pe diferite argumente. In urma unei cereri a multimilionarului elvetian Marco Wermelinger (inculpat si el in dosar) privind durata procesului, Curtea de Apel Cluj a dispus ca acesta sa fie solutionat de instanta (Tribunalul Maramures) pana la 1 decembrie 2023.

&

Dupa solutia Curtii de Apel Cluj, Tribunalul Maramures a dispus disjungerea cauzei, respectiv, elvetianul Wermelinger a fost extras din dosar si (doar pentru el) s-a pronuntat solutia la 8 iunie 2023, prin care s-a dispus incetarea procesului penal pentru ca a intervenit prescriptia raspunderii penale. Ceilalti 4 inculpati (Catalin Chereches, Nicolae Dan Trifa, Doru Adrian Mihai si Sorinel Mihai) au continuat, pentru scurt timp (inca doua sedinte), sa fie judecati, dupa care au cerut sa li se aplice aceeasi decizie.

&

Previzibil, in 15 septembrie 2023, Tribunalul Maramures a decis inceptarea procesului penal pentru prescrierea raspunderii penale. In 18 septembrie, DNA a facut apel la aceasta solutie, apel care se va judeca la Curtea de Apel Cluj si care a primit deja termen de judecata: 27 noiembrie 2023.

&

Mita pentru pirita

&

Speta este cunoscuta ca ,,Dosarul Werco – Mita pentru pirita" si a fost generata, conform procurorilor anticoruptie, de faptul ca in anul 2013 primarul Catalin Chereches a pretins si a primit 150.000 de dolari de la firma elvetianului Marco Wermelinger (traderul de metale neferoase Werco Trade AG, care a cumparat de la Remin peste 500.000 de tone de pirita aurifera si o transporta de la Flotatia Centrala in Portul Constanta). Mita ar fi fost data pentru ca Primaria Baia Mare sa elibereze o autorizatie de acces/tranzit a autovehiculelor de mare tonaj pe raza municipiului Baia Mare.

&

DNA a precizat ca spaga a fost disimulata in doua contracte de sponsorizare (unul in valoare de 60.000 dolari incheiat cu Primaria Baia Mare si unul in valoare de 90.000 dolari incheiat cu echipa de handbal feminin a municipalitatii, HCM Baia Mare – din sponsorizarea catre HCM, 50.000 de lei au fost virati in contul trustului de presa eMaramures, care ii apartinea lui Chereches prin interpusi).

&

De asemenea, ulterior, primarul Chereches ar mai fi cerut 12.000 de lei de la alti doi inculpati, reprezentati ai firmei elevetiene (Doru Adrian Mihai si Sorinel Mihai), tot sub forma unei sponsorizari pentru HCM Baia Mare, contract care nu s-a mai concretizat din cauza inceperii urmariri penale in aceasta cauza.

&

Catalin VISCHI

Articolul LA CLUJ – Incepe judecarea apelului DNA in procesul de coruptie ,,Mita pentru pirita", in care primarul Chereches a fost inculpat alaturi de alte 3 persoane, sistat la Baia Mare pentru ca a intervenit prescriptia raspunderii penale apare prima data in 2mnews.

Comments