Laura Bretan, aparitie spectaculoasa si interpretare de senzatie in finala ,,America's Got Talent":...

După ce a câştigat cel de-al şaselea sezon „Românii au talent“, Laura Bretan a ajuns şi în finala show-ului din America, unde a cântat aria „O mio babbino caro“ din opera „Gianni Schicchi“ de Giacomo Puccini. 

Adolescena nu doar că a avut o interpretare impecabilă, care a ridicat în picioare juriul şi publicul, ci a surprins şi cu o apariţie frumoasă, purtând o rochie spectaculoasă, pe care a fost proiectat un joc de lumini. 

„Ai arătat ca o prinţesă, dar ai dominat scena ca o regină. În seara asta voi fi ursitoarea ta şi îţi doresc ca toată lumea să voteze pentru tine“, i-a spus top-modelul Heidi Klum. 

Producătorul Simon Cowell, cel care a şi creat formatul „America’s Got Talent“, s-a declarat de-a dreptul impresionat, precizând că încă nu-i vine să creadă că românca are doar 14 ani: „E ridicol. Nu ştiu multe despre muzica clasică, însă ceea ce ştiu este că tu eşti o persoană foarte talentată, extrem de drăguţă şi care cântă cu atâta pasiunea, lucru pe care l-am observat din prima clipă. Stau la masa juriului şi mă gândesc că nu poţi avea doar 14 ani şi să cânţi aşa, dar asta e realitatea. A fost incredibil.“

Cântăreaţa Mel B, cea care a trimis-o pe Laura Bretan de la audiţii direct în galele live, a mărturisit că a simţit emoţiile din glasul Laurei, însă a subliniat că a reuşit să atingă fiecare notă cu acurateţe. „ Ce moment! Doamne!“, a exclamat artista, în timp ce Howie Mandel a spus: „Eşti genială, eşti perfectă, a fost o interpretare de un million de dolari.“

În finala concursului au mai evoluat Jon Dorenbos, Viktor Kee, Sofie Dossi, Linkin' Bridge, The Clairvoyants, Brian Justin Crum, Sal Valentinetti, Grace VanderWaal şi Tape Face, iar numele celui care va câştiga un milion de dolari urmează să fie comunicat miercuri, 14 septembrie, după ce telespectatorii îşi exprimă voturile.

   

Laura Bretan, o adolescentă de origine română în vârstă de 14 ani, care locuieşte în Northbrook, în apropiere de Chicago, a povestit începuturile muzicale şi a declarat că finala „America’s Got Talent“ e „un vis nebunesc“ de-al ei.

„Totul a început când aveam patru ani, prima dată am cântat în biserică. Simt că vocea mea e o putere mai mare decât mine, nu ştiu cum să explic, în momentul în care urc pe scenă mă pierd în muzică, simt că sunt în locul potrivit. E de nedescris. Sunt fericită că sunt în finală şi mă număr printre ultimii zece concurenţi, mai ales că sute de oameni au dat audiţii pentru acest show. Anul trecut eram o elevă obişnuită, iar acum sunt în finala «America’s Got Talent». E un vis nebunesc al meu şi nu sunt deloc pregătită să mă trezesc“, a declarat Laura. 

Laura Bretan a fost desemnată câştigătoarea celui de-al şaselea sezon al emisiunii „Românii au talent“, intrând în posesia unui premiu în valoare de 120.000 de euro. La scurt timp după victorie, copila a acordat un interviu ziarului „Adevărul“ în care a dezvăluit că succesul de care se bucură nu a schimbat-o, a dat detalii despre experienţa de la „America's Got Talent“, dar şi ce planuri are.

Comments