Liberalizarea pietei de energie electrica: cine pierde, cine castiga. Clauzele abuzive din noile con...

Liberalizarea completa nu inseamna ca s-a ajuns si la o concurenta corecta, mai ales in conditiile in care foarte multi consumatori au aflat tarziu de aceste schimbari. Cei care au ramas cu vechile contracte au posibilitatea, pana in martie, sa incheie un contract pe piata libera, putand alege dintre ofertele care au intrat in vigoare la 1 ianuarie. Desi exista, in acest moment, pe piata zeci de furnizori, multi clienti, din lipsa de informatii, timp sau teama de schimbare, aleg sa incheie contracte tot cu marii furnizori: ENEL, CEZ, Electrica sau E.ON, chiar cu riscul de a plati mai mult.

Ofertele furnizorilor de la 1 ianuarie variaza foarte mult. Cei mai importanti jucatori de pe piata pregatesc majorari cuprinse intre 13 si 26 la suta. Dumitru Chisalita, presedintele Asociatiei Energia Inteligenta spune ca romanii trebuie sa fie foarte atenti la costurile ascunse din oferte. Chiar si asa, cel mai mult vor plati cei care nu isi aleg oferta de pe piata liberalizata, atrag atentia analistii.

Aproape 6 milioane de oameni - din cei 8,7 milioane de consumatori casnici de energie - au fost trecuti automat din regim reglementat in serviciul universal, care este platit cu pret mult mai mare decat cel de pe piata libera. Adica, daca erai consumator in regim reglementat la Enel si nu vei semna un contract pe piata libera, vei fi trecut automat pe serviciul universal. In aceasta situatie, la Enel vei plati, in functie de zona, cu pana la 26% mai mult fata de luna decembrie. Mai exact, la Enel Muntenia ai plati cu 23% mai mult, la Enel Dobrogea cu 18% mai mult, iar la Enel Banat cu 26% mai mult.

In tot acest haos provocat de modul dezastruos in care Autoritatea Nationala de Reglementare in Domeniul Energiei a gestionat liberalizarea, singurii care au de castigat sunt operatorii care au si statut de furnizor de ultima instanta, cei care presteaza serviciul universal: ENEL, CEZ, Electrica, E.ON, potrivit Hotnews.ro. De teama ca facturile vor creste, oamenii s-au inghesuit inca de la inceputul anului sa semneze contracte noi.

Cu putin timp inainte de finalul anului, pretul pentru serviciul universal a fost stabilit la un nivel foarte mare, ajungand sa fie astazi cu pana la 26% mai mult decat plateau consumatorii casnici in decembrie, in regim reglementat. Cu un consumator care nu a stiut din timp despre liberalizare, cu un pret pentru serviciul universal mult mai mare decat orice alt pret, cei care au cel mai mult de castigat din intreg haosul sunt furnizorii. In plus, Agentia Nationala de Reglementare in Domeniul Energiei, care are si rol de protectie si informare a consumatorilor, nu le-ar fi impus marilor furnizori sa informeze eficient clientii ca urmeaza sa aiba loc o liberalizare, mai scrie sursa citata. Astfel, cei care nu incheie contracte pe piata libera vor ramane in regim de serviciu universal, la preturi mult mai mari decat cele din zona concurentiala.

La alegerea unui nou furnizor, romanii ar trebui sa fie atenti, nu doar la tarif ci si la termenul de plata ori modalitatea de transmitere a facturii. Deoarece clientii nu au suficiente informatii la dispozitie pentru a-si schimba furnizorul, Asociatia Energia Inteligenta propune amanarea cu 6 luni a liberalizarii pietei de energie electrica. Nu se stie clar, in acest moment, cum va evolua situatia. Cert este ca romanii au timp pana pe 31 martie sa opteze pentru modificarea contractului sau schimbarea furnizorului de electricitate.

In aceste conditii, Virgil Popescu, ministrul Energiei, a declarat ca, daca ANRE nu intervine, Guvernul va schimba legea prin Ordonanta de Urgenta.

Virgil Popescu: Daca ANRE nu intervine pana in data de 15, nu mai e mult, vom interveni noi la Guvern prin OUG, modificand legea energiei electrice si a gazelor naturale, in asa fel incat furnizorii sa fie obligati sa ofere cel mai bun pret pe care il au deja in piata. Iar, in acest timp, clientul sa aiba posibilitatea sa verifice toate ofertele si sa-si aleaga cea mai buna oferta. Nu poti conditiona un client 'fa cu mine contractul, ca alfel nu ti se vor rezolva avariile'. Este complet in afara legii si amenzile sunt extraordinar de mari, sunt la cifra de afaceri. Nimeni nu si permite acest lucru.

Odata cu liberalizarea totala a pietei de energie electrica, consumatorii casnici pot alege din ofertele a cateva zeci de furnizori in functie de locul de consum.

Nu este pentru prima oara cand se liberalizeaza piata energiei. A mai avut loc o data in 2018. Apoi, la finalul aceluiasi an, Guvernul Dancila a aprobat controversata OUG 114 prin care consumatorii casnici au fost trecuti in regim reglementat. Ordonanta prevedea preturi plafonate la gazele livrate de producatorii interni si tarife reglementate la energia folosita pentru consumul casnic, pana in februarie 2022.

Comments