Liderul suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei, acuza Israelul de ,,crime nerusinate" impotriv...


Liderul suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei, a declarat sambata ca Israelul comite ,,crime nerusinate" impotriva copiilor, nu impotriva combatantilor, comentariile sale venind la o zi dupa ce un atac aerian israelian asupra capitalei libaneze, Beirut, a ucis cel putin 31 de persoane, inclusiv trei copii si sapte femei, potrivit Ministerului libanez al Sanatatii, transmite Reuters.


Atacul de vineri, care, potrivit unei surse, a vizat o cladire de langa o gradinita, a fost cel mai mortal intr-un an de conflict intre Israel si militia Hezbollah libaneza sustinuta de Iran.


A urmat unor doua zile de atacuri in care pagerele si walkie-talkie-urile folosite de membrii Hezbollah au fost detonate de la distanta.


Libanul a pus atacurile pe seama Israelului, care nici nu a confirmat, nici nu a infirmat implicarea sa.


Khamenei a spus ca Israelul nici macar nu isi ascunde diferitele forme de ,,crime nerusinate" din Gaza, Cisiordania, Liban si Siria.


Demonstratie de forta cu racheta ,,Jihad"


,,Nu se lupta cu barbati luptatori, ci cu oameni obisnuiti", a declarat Khamenei unui grup de trimisi din tarile musulmane la Teheran, in declaratii difuzate la televiziunea de stat.


,,Incapabili sa-i raneasca pe adevaratii luptatori din Palestina, acestia isi exprima furia rautacioasa asupra copiilor mici, pacientilor din spitale si scolilor pline de copii mici".


Tot sambata, intr-o demonstratie de forta, Iranul si-a prezentat racheta balistica ,,Jihad"cu combustibil lichid, intr-o singura etapa, cu un focos detasabil puternic exploziv si o raza de actiune de 1.000 km, potrivit televiziunii de stat.


Rachetele au fost expuse, impreuna cu alte echipamente militare, in timpul unei parade care marcheaza aniversarea inceperii razboiului din 1980-1988 cu Irakul.


Armata israeliana a sustinut vineri, 20 septembrie, ca nu vrea sa amplifice tensiunile in regiune dupa atacul sau aerian in suburbia sudica a capitalei libaneze Beirut, care a dus la moartea liderului unitatii de elita Hezbollah, Ibrahim Aqil, si a altor comandanti ai gruparii proiraniene.


FOTO: Profimedia


Comments