Liderul unui partid arunca bomba: "Suntem in discutii avansate cu PSD pentru o alianta electorala"

Liderul unui partid arunca bomba: "Suntem in discutii avansate cu PSD pentru o alianta electorala"

Liderul unui partid arunca bomba: "Suntem in discutii avansate cu PSD pentru o alianta electorala"

Preşedintele Partidului Ecologist Român (PER), Dănuţ Pop, a anunţat sâmbătă la Braşov, că formaţiunea sa este în discuţii avansate cu Partidul Social Democrat (PSD) pentru o alianţă înaintea alegerilor parlamentare şi speră ca în două săptămâni negocierile să se încheie.

"Suntem în discuţii cu PSD şi în negocieri avansate şi sper ca în două săptămâni să le încheiem şi astfel pentru prima dată ne vom alia şi noi cu o formaţiune politică. PSD îşi doreşte această alianţă cu noi. Am avansat foarte mult în negocieri doar că se mai definitivează discuţiile cu celelalte partide care vor veni în această alianţă, PND-ul domnului Daniel Fenechiu şi PSRO al domnului Mircea Geoană. Am avut discuţii şi cu Partidul Naţional Liberal (PNL) şi Partidul Mişcarea Populară (PMP), dar nu putem merge în zona PMP. Doar cele două mari partide sunt interesante pentru noi, pentru că prin aceste formaţiuni politice ne putem lansa şi noi proiectele pe care le avem la nivel executiv şi legislativ", a declarat pentru Agerpres preşedintele PER, care a participat la Braşov la Liga Aleşilor Locali ai acestei formaţiuni politice.

Referitor la candidaţii PER pentru Parlament, sursa citată a afirmat că pe listă vor fi candidaţi din zonele în care partidul a stat foarte bine la alegerile locale şi, cu siguranţă, Braşovul va avea un reprezentat în Parlament.

"Lista va fi gata până în 15 septembrie. Vom avea candidaţi doar pentru Camera Deputaţilor pentru că vom încerca să facem grup parlamentar în această cameră. Nu vrem să ne disipăm energiile în două camere pentru că vrem să avem un grup compact, omogen, pentru a ne putea promova proiectele. Avem deja mai multe proiecte legislative pregătite pe care le vom înainta săptămâna viitoare Parlamentului. Sper ca după alegerile parlamentare să avem un guvern pentru români, care să dea drumul investiţiilor, proiectelor pentru infrastructură şi altor proiecte necesare dezvoltării ţării", a precizat Dănuţ Pop.

El a precizat că le-a cerut participanţilor la Liga Aleşilor Locali să-şi respecte promisiunile faţă de alegători făcute în campania pentru alegerile locale, toate proiectele să le pună în aplicare pentru a arăta electoratului că Partidul Ecologist Român este un altfel de partid.

"Le-am spus să pregătească foarte bine campania pentru alegerile parlamentare, care înseamnă muncă mult mai mare ca pentru campania de la alegerile locale. Noi am candidat la alegerile locale doar în 278 de localităţi din 3.200 şi am obţinut un scor foarte bun peste tot, avem o medie de 7%, ceea ce arată că se poate, dar pentru alegerile parlamentare mobilizarea este alta şi munca depusă de fiecare organizaţie trebuie să fie mult mai serioasă", a punctat preşedintele PER.

Preşedinte al Ligii Aleşilor Locali a Partidului Ecologist Român (PER) a fost ales Mircia Gutău, iar prim-vicepreşedinte Cristian Anghel, care ocupă aceeaşi funcţie şi în cadrul partidului. Au mai fost aleşi 20 de vicepreşedinţi şi un secretar general.

Comments