LIVE BLOG Premier League etapa a 24-a. Program, rezultate, informatii de ultima ora. Sase meciuri se...

Pe durata a trei zile, marti, 21 ianuarie, miercuri, 22 ianuarie si joi, 23 ianuarie, Premier League isi deruleaza o noua etapa intermediara, etapa cu numarul 24. Cele mai interesante meciuri se anunta a fi derbyul londonez Chelsea – Arsenal si epilogul rundei, joi seara, Wolverhampton – Liverpool.


UPDATE, 21 ianuarie, 21:40. Campioana Manchester City infrunta in deplasare pe Sheffield United. De la 22:15 se joaca derby-ul londonez Chelsea-Arsenal.

  • LIVE Bournemouth – Brighton 3-1
  • LIVE Aston Villa – Watford 1-1
  • LIVE Crystal Palace – Southampton 0-2
  • LIVE Sheffield United – Man. City 0-1
  • LIVE Everton – Newcastle 2-0
  • LIVE Chelsea – Arsenal 1-0

LIVE BLOG Premier League etapa a 24.-a

Marti, 21 ianuarie, au loc cele mai multe partide, sase, cinci cu incepere de la ora 21:30, iar derbyul londonez se joaca de la ora 22:15. Aston Villa – Watford este un meci direct pentru supravietuire. Echipa din Birmingham a bagat in vara 135 de milioane de euro, dar se afla pe locul 18, primul retrogradabil. Watford, care a fost multa vreme lanterna rosie, are cinci meciuri fara esec si a urcat pe locul 17, primul salvator. Ambele echipe au multe absente.

Alt meci din zona suferintei este Bournemouth – Brighton, echipa locala fiind in cadere libera de mai multa vreme, fara victorie in ultimele cinci etape, penultimul loc, doar 20 de puncte. Brighton e mai sus, cu cinci puncte mai mult si ceea ce este mai grav e ca la Bournemouth sunt nu mai putin de noua jucatori out, cel mai improtant fiind golgeterul norvegian King.

Manchester City merge la Sheffield

La Londra se joaca Crystal Palace – Southampton, meci intre doua echipe in excelenta forma in ultimele saptamani. Vulturii nu au pierdut de sase etape, iar Southampton are doar un esec in ultimele cinci runde. La Liverpool Newcastle vine dupa o remiza, dar Everton, sub bagheta lui Carlo Ancelotti, crede ca poate recupera cele cinci puncte fata de locul 5, Man. United, pentru a se bate la loc de Europa League.

Campioana ultimelor doua editii, Manchester City, a mai zbarcit-o odata, acasa cu Crystal Palace, facand doar un egal si acum merge la nou promovata Sheffield United, care acasa s-a descurcat foarte bine. Totusi, e de asteptat ca orgoliul trupei lui Pep Guardiola sa ii faca pe cetateni sa caute cele trei puncte.

Arsenal, din nou fara Aubameyang

Derbyul londonez se joaca marti, 21 ianuarie, de la ora 22:15 pe Stamford Bridge. Chelsea a castigat in deplasare, in tur, ambele derbyuri, si cu Arsenal si cu Tottenham. Frank Lampard nu se poate baza pe americanul Pulisic, dar la Arsenal sunt mai multe absente, doua chiar grele: Kolasinac in aparare si Aubameyang in atac.

Miercuri, 22 ianuarie, se disputa alte trei jocuri. Doua incep la ora 21:30, al treilea tot la 22:15 si este televizat, ca si Chelsea – Arsenal cu o zi inainte, de Eurosport 1. Este vorba de confruntarea Man. United – Burnley, aparent meci de solist, dar absenta golgeterului Rashford complica serios situatia pentru diavoli, mai ales ca Burnley a mai reusit surprize pe Old Trafford.

Liderul, in barlogul lupilor

Daca Tottenham – Norwich merge spre victoria echipei lui Jose Mourinho chiar si fara golgeterul Harry Kane, in convalescenta dupa operatie, in schimb Leicester – West Ham se anunta a fi mai echilibrat decat locurile in clasament, pentru ca de la venirea lui David Moyes jocul ciocanarilor s-a imbunatatit vizibil.

Joi se incheie etapa cu partida de la Wolverhampton, unde lupii nu par a avea colti atat de puternici incat sa sara la gatul cormoranilor. Liverpool merge incredibil, fara esec in 23 de meciuri si ar fi o mare surpriza daca Adama Traore si colegii lui ar reusi sa provoace primul esec stagional echipei lui Jurgen Klopp.

Programul etapei a 24-a din Premier League

Marti, 21 ianuarie, ora 21:30

Bournemouth – Brighton

Aston Villa – Watford

Crystal Palace – Southampton

Sheffield United – Man. City

Everton – Newcastle

ora 22:15 Chelsea – Arsenal

Miercuri, 22 ianuarie, ora 21:30

Leicester – West Ham

Tottenham – Norwich

ora 22:15 Man. United – Burnley

Joi, 23 ianuarie, ora 22:15

Wolverhampton – Liverpool

&

Articol preluat de pe Fanatik.ro.

Comments