Liviu Iolu (PLUS): Doar 30% dintre bătrâni şi bolnavi sunt vaccinaţi! Aştept comitetul de vaccinare...

Fostul purtător de cuvânt în Cabinetul Cioloş şi membru în Consiliul Naţional al PLUS Liviu Iolu a afirmat că doar 30% dintre bătrâni şi bolnavi sunt vaccinaţi şi aşteaptă ca prim-ministrul Florin Cîţu şi Comitetul de vaccinare să infirme această informaţie. El a adăugat că fiecare pacient de azi din spital are legătură cu şeful Executivului şi eşecul de a îi vaccina pe cei mai vulnerabili, cum au făcut până acum toate statele responsabile. "Premierul Cîţu a intrat prea repede într-un exerciţiu de PR cu artificii şi zurgălăi strigând un fel de «jos pandemia» guvernamentală înainte de termen", a mai spus Iolu, potrivit News.ro.

Comments