Luare de ostatici in Armenia. Atacatorii au ocupat sediul politiei din Erevan

Luare de ostatici in Armenia. Atacatorii au ocupat sediul politiei din Erevan

Luare de ostatici in Armenia. Atacatorii au ocupat sediul politiei din Erevan

Mai multe persoane înarmate au ocupat sediul central al poliţiei din Erevan şi cer demisia preşedintelui Armeniei, Serj Sarkissian, anunță presa locală. Un om a murit și alți câțiva au fost răniți. 

Cel puţin un ofiţer de poliţie a murit, doi au fost răniţi, iar mai mulţi sunt în continuare ostatici, după ce un grup înarmat a ocupat o secţie de poliţie din Erevan, informează Serviciul Naţional de Securitate, citat de agenţia The Associated Press.

Persoanele înarmate ar ţine prizonieri cel puţin șase oameni care se aflau în clădire în momentul atacului. Comandantul adjunct al Poliţiei naţionale, Valeri Osipian, a intrat să negocieze cu atacatorii şi ar fi fost luat și el ostatic.

Conexiunea la Internet a fost întreruptă în această țară. 

Potrivit primelor informații, atacatorii ar cere eliberarea lui Jirair Sefilian, un activist și comandat militar care ar fi făcut campanie pentru schimbarea regimului politic. Acesta l-a criticat dur pe președintele Armeniei, Serz Sargsyan, și și-a exprimat dezacordul față de modul în care guvernul a gestionat conflictul dintre separatiștii pro-armeni și regiunea separatistă azeră Nagorno-Karabah, scrie aljazeera.com.

Membrii unui grup denumit ”The Daredevils of Sassoun" au publicat un filmuleț pe rețeaua de socializare Twitter în care invită cetățenii armeni să iasă în stradă pentru a-i susține.

”Dragi prieteni, cetățeni, întreaga națiune armeană: a început. Am recurs la acest gest pentru voi. Ieșiți în stradă. Cerem ca toți deținuții politici să fie eliberați - Jirayr Sefilian, Gevorg Safaryan, Valodia Avedisyan, Shant Haroutynyan și prietenii -.

Armenia depinde de ieșirea voastră în stradă. Suntem toți o singură ființă și nu putem să te îndeplinim obiectivul singuri. Vă cerem să nu ne lăsați singuri în această chestiune pentru care ne punem viața în pericol”, a spus un membru al grupului, conform presei străine.

Autorităţile de la Erevan au admis că o luare de ostatici este în curs, însă au dat asigurări că toate instituţiile statului funcţionează normal şi că nu este vorba de o tentativă de lovitură de stat. Serviciul Naţional de Securitate a precizat că se poartă negocieri cu atacatorii pentru a-i determina să se predea.

Armenia este un stat din Caucaz care are graniță cu Turcia, țara în care vineri seara a avut loc o tentativă eșuată de lovitură de stat, soldată cu 265 de morți și aproximativ 1.500 de răniți.

Articole recomandate

Comments